Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe contractul vechi, că Florin Piersic a şi semnat cu altă marcă de bere pentru promovare.

Cum care contract? Ăla cu Hopfenkönig! Ce, nu mai ştiţi reclama? Au trecut doar 30 de ani, ce memorie aveţi?

Glumesc, desigur. Din contră, cred că omul e un exemplu pe felia asta de endorsement. A făcut reclamă la două beri toată viaţa, cam cât ar face un influencer în zilele noastre într-un weekend.

Noua reclamă este la Caraiman şi e disponibilă doar pe Youtube, că are restricţie de vârstă. Am pus link şi pe poză.

Culmea este că în primul cadru domnul Piersic face semnul cu două degete, prin care măsoară spuma. Este semnul distinctiv din reclama cu Hopfenkönig, un fel de unique selling proposition de la vremea aia. Hopfenkönig era berea cu spumă de două degete. Practic, în 1995, când a apărut reclama aia, povestea asta cu două degete era tot ce ştiam eu despre bere. Aveam vreo 7 ani, deci e de înţeles.

Întâmplător sau nu, pe la vremea aia cred că am început să gust din spuma din berea pe care o bea tata. Şi mulţi ani ţin minte că am analizat calitatea unei beri în funcţie de câtă spumă făcea.

Sunt curios dacă cineva din echipa de filmare s-a prins de faza cu cele două degete. 

Caraiman este o bere din portofoliul Bergenbier SA, care au afişat-o fix lângă brandul principal, semn că vor s-o poziţioneze mult mai sus decât berea Noroc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu