dumbrava vlasiei

IN De soi

huf_01

Ştiţi cartierele alea din suburbiile americane care apar în filme? Cele în care locuiau Don Draper, Kevin McCallister sau Roger Murtaugh în Lethal Weapon 3 şi 4? Cartierele cu străzi perfect asfaltate, cu canale aranjate la milimetru, cu totul gândit şi măsurat. Un astfel de cartier se construieşte şi în nordul Bucureştiului, în apropiere de Baloteşti. Se numeşte Dumbrava Vlăsiei şi e situat în mijlocul pădurii. Primele case au fost deja ridicate de compania germană HUF HAUS, cu scopul de a promova tehnologiile şi a convinge doritorii că întregul proiect e unul cu adevărat premium. Am fost să le văd săptămâna trecută şi am rămas impresionat. Şi de case, şi de preţuri. Dar ajungem şi acolo.

HUF HAUS e o companie germană fondată în 1912 de Johann Huf într-un orăşel aflat între Koln şi Frankfurt. 100 de ani mai târziu compania e condusă de Georg Huf, nepotul lui Johann, iar la încălzire au ieşit deja 2 dintre băieţii lui Georg, care se pregătesc să preia frâiele afacerii când va fi momentul. Pe mine m-au câştigat pe loc, ador poveştile astea cu business-uri construite pe parcursul a mai multe generaţii. Au dat lovitura abia prin 1958, când au construit pavilioanele pentru Germania şi Arabia Saudită la Expoziţia Mondială de la Bruxelles. 60 de ani mai târziu au ajuns la o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, şi asta construind doar 120-140 de case pe an. Mi se pare fabulos, e exact povestea aia clasică cu afacerea germană care face lucrurile cu rigoare şi construieşte nişte case demne de cataloagele Neckermann (dacă sunteţi prea tineri ca să înţelegeţi trimiterea asta, întrebaţi un părinte). Citeşte tot articolul

Meniu