Aseară am avut parte de o primă surpriză plăcută, după ani de frustrări. Deşi nu sunt o persoană punctuală (deloc!), când vine vorba de concerte/piese de teatru/filme, ajung la timp. Şi urăsc să-i văd pe diverşi întârziaţi cum îşi fac loc prin sală în timp ce oamenii de pe scenă performează (sau în timp ce eu încerc să urmăresc un film). Am avut un şoc la Festivalul Enescu, anul trecut, când am văzut cetăţeni plimbându-se prin sală chiar şi la 20 de minute de la începerea spectacolului (şi la mult timp după ora de începere anunţată). Ba mai mult, unii ţineau să stea şi pe locurile de pe bilet, deşi ar fi avut loc pe margini. Ai întârziat şi ţi-au dat voie să intri? Stai pe margini!
Cum ziceam, aseară trebuia să ajung la Ateneu pentru concertul Sarah Chang, în cadrul Cruciadei Culturii. La 18:45 aveam în faţă Ateneul, după un drum relativ liber. Dintr-o lene profundă, am încercat să parchez cât mai aproape, dar am uitat că în acelaşi timp era concert şi la Sala Palatului. Epic Fail. 35 de minute m-am învârtit după un loc de parcare. Până la urmă am lăsat maşina undeva şi am pornit pe jos (lângă Boutique du Pain, pentru cunoscători). Şi uitându-mă la ceas, speram pe de-o parte să nu fi început concertul (a fost unul din evenimentele de neratat) şi pe de altă parte speram să fie uşile închise. Nu ştiu dacă aş fi rezistat tentaţiei de a intra, dacă era deschis (ceea ce nu mă diferenţiază cu nimic de bădăranii de care am scris mai sus).
Eh şi uşile erau închise, recitalul începuse, şi n-a fost niciun cetăţean care să perturbe artiştii. Am oftat încet, cât să nu mă audă nimeni (mai erau ceva cetăţeni pe la uşi) şi am mers în altă parte. Mai rămân de două ori pe afară şi pe urmă să vedeţi cum plec eu cu mult timp înainte de acasă. Aşa îi educi şi pe ceilalţi întârziaţi.
Discutând cu un prieten, am fost întrebat dacă nu mi se pare că asta e bătaie de joc faţă de banii celui care a întârziat. Cred că de fapt ar fi bătaie de joc faţă de banii celor care au ajuns la timp, să-i laşi pe întârziaţi să intre.
Are tata o vorbă: eşti prost, stai acasă; n-ai bani, stai acasă. Aş adăuga şi: ai întârziat, stai afară.
În concluzie, bravo domne! Închideţi uşile şi lăsaţi-ne să ne bucurăm de muzică.
PS: încă n-am confirmarea, dar cred că nu s-au închis uşile la 7 fix, şi nici spectacolul n-a început la 7:00. 2-3 minute de întârziere sunt suportabile, dar nu 15-20.
5 comentarii. Leave new
Ce pacat de experienta ta de ieri… Priveste insa partea plina a paharului… ai invatat o mica lectioara. 🙂
Cine stie, poate revine intr-o zi sau mergi tu unde va fi ea.. Si mie imi pare rau ca am ratat-o. Lectia pe care am invatat-o este ca romanul e totusi interesat de cultura si de un astfel de eveniment. Marturisesc, am crezut ca vor fi bilete pana in ultima clipa.
Si, da, avem problema asta a intarziatilor. Eu personal nu i-as mai lasa sa intre deloc dupa ora anuntata, insa la un spectacol la Bulandra am asteptat inceperea pana la 19.30. Nu-mi amintesc sa se fi intamplat asta in anii copilariei.
Ti-as povesti acum despre sentimentul pe care l-am avut la Cluj, in septembrie. Eram acolo la deschiderea stagiunii pentru spectacolul Trei surori al lui Tompa Gabor, premiat Uniter, al sectiei maghiare.
Am fost uimita de cum am ajuns in fata teatrului. Toti, dar absolut toti oamenii, de la mic la mare erau imbracati… de mers la teatru. Impecabil.
In timpul spectacolului care a inceput desigur la fix si care dureaza 2’45” nu am auzit un zgomot, un cuvant, un cascat, o parere, un zumzet, nimic. Dar nimic. In bucuresti rar ies de la vreun spectacol fara sa ma enervez pe cei care mai cauta vreun chips in punga, dupa pauza, pe cei care au ceva ceva de comentat, de dormit, de raspuns la telefon.
Recunosc faptul ca experienta de la Cluj m-a intristat, pentru ca eu sunt romanca si as vrea ca dragii mei romani sa se cizeleze si ei. Macar putin.
Nu mai spun ca am vazut saptamana trecuta Sentimente la Odeon, spectacol de flamenco. De la cucurigu, unde am vrut sa stau si mi s-a permis am vazut perfect cum din doua in doua minute cativa spectatori interesati isi verificau telefoanele, aducand lumina intr-un moment in care se dorea noapte.
Poate, cine stie, intr-o zi…
mult_soare
am fost si eu la stagiunea de muzica veche, la costum, ajuns cu 30 de minute inainte. Am fot foarte dezamagit sa observ ca si la astfel de evenimente se intarzie(in deschidere a vorbit Neagu Djuvara, eu n-am indraznit sa stranut, nu stiu cum si-au permis altii sa intre si sa se plimbe prin sala). plus de asta, 3/4 erau imbracati normal, casual, ceea ce iar mi s-a parut aiurea.
inainte sa inchizi usile te gandesti ca traiesti in ROMANIA, in tara in care nu exista locuri de parcare. la cat sa plec de-acasa ca sa ajung la 19? la 14? trafic de kkt, locuri de parcare oha… iar cei care inchid usile traiesc in aceeasi tara cu mine.
nu sunt de acord cu inchiderea usilor. sa puna concertul la ora 15 si sa vina sarah chang sa cante la 19. in felul asta o sa fie toata lumea in sala!
[…] Şi au fost lăsaţi să între în sală şi fiind nişte mari ţărani au simţit nevoia să meargă la locurile lor, chiar dacă asta a însemnat să treacă prin faţa scenei şi să ridice lumea de pe scaune. Nu pricep de ce nu se închid uşile. […]
[…] Dacă ai întârziat şi totuşi ai reuşit să intri pe parcursul spectacolului (deşi nu e normal), ai bunul simţ de a sta oriunde nimereşti. Chiar dacă locurile tale sunt în faţă, pe centru, […]