Cam asta ar fi…

Acolo unde a început totul

S-a terminat. M-am întors. Excursia cu numărul 4, una a extremelor. A fost mişto, nu pot să zic că n-a fost, dar parcă n-a fost ca celelalte. Într-o excursie aşa cum ştim noi să facem la CRP, jumate din timp e petrecut în autocar. Acolo filmăm, acolo jucăm tot felul de prostioare şi ne simţim copii. Acolo dom’ profesor ne spune bancuri. Acolo suntem  toţi înşiraţi, unii lângă ceilalţi.

De data asta autocarul a lipsit, cu tot cu nea Viorel Inimăroiu, şoferul nostru tradiţional, care ne-a dus şi în Bulgaria şi prin Transilvania. În schimb a fost un nene greţos, căruia n-are sens să-i zicem numele. Face parte din personajul colectiv al şoferului de autocar, genul ăla din cauza căruia auziţi la orele de la ora 5 ştiri cu „un grup de tineri din Bucureşti care se îndreptau spre….”.

Nu credeam că o să mă ataşez vreodată de un şofer de autocar. Dar uite că nea Viorel e genul ăla de om special pe care îl regreţi. Oricât de mişto ar fi fost şoferul şi autocarul, tot nu era la fel. Pentru că excursiile noastre despre asta sunt, despre amintiri. Şi nea Viorel face parte din amintirile noastre, din pozele noastre de excursie, din poveştile noastre.

Nu m-am simţit deloc în largul meu în autocar, dar am avut timp să mă gândesc la multe chestii. E interesant cum oamenii se apropie în situaţii grele. Într-o comparaţie absolut copilărească, regimul ăsta dictatorial din autocar ne-a apropiat cum i-a apropiat comunismul pe români. Nu s-a mai cântat, nu s-a mai făcut karaoke, nu s-au mai ţinut discursuri lungi, dar timpul a trecut cu discuţii lungi şi o vizibilă apropiere între oameni.

Au mai fost ceva oameni cu o karmă foarte proastă, dar am supravieţuit. De pildă, în Braşov am dat peste o tanti care ne-a prezentat Biserica Neagră în vreo 3 minute. 2-3 detalii şi pe urmă cam asta ar fi. Iar la final, la Ploieşti, am dat peste Frulată Nazi. Remember Soup Nazi din Seinfeld? Eh cam aşa era şi tanti asta. Am mâncat un profiterol fără îngheţată şi tiramisu MARE într-un loc care aducea aminte de „La Ţigănci” şi un film horror. Iar frulata e defapt un soi de milkshake de fructe, care nu m-a dat pe spate. Deloc.

Locurile au fost, ca de obicei, mişto. Pensiunea Albota e clar cel mai mişto loc în care am stat, iar Lucia şi Alex au fost nişte colegi de cameră minunaţi. Ok, mint. Alex a fost un coleg minunat, era şi mai bine dacă nu mă bătea la ping-pong. Pandrea a strălucit prin absenţă (din cameră) de data asta. Am trecut prin Braşov şi pe lângă strada Sforii, un loc pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care mă simţeam atât de legat. Headerul blogului meu de pe wordpress e tăiat dintr-o poză făcută de Jo în urmă cu ceva ani. Practic acolo am început eu bloggingul, pe strada Sforii.

Noi am fost la fel de mişto. Nu ştiu dacă Anca s-a aşezat strategic lângă mine, dar am avut ocazia să interacţionez mai mult cu Sorin, prietenul ei. În felul ăsta, când o să-mi faceţi casă memorială o să puteţi spune că o ardeam cu personalităţi ale vremii, printre care şi scriitori. În rest, toate bune, am ajuns un fel de CRP la munte şi la mare, peste tot cam aceeaşi formulă. Ne ştim, ne îndrăgim, încă nu ne-am plictisit unii de alţii. S-a jucat Psiholog, „Oanapandeau” (one up, one down) şi mima, s-a făcut karaoke.

Deja am stabilit următoarea excursie şi sper să le facem până la 50 de ani, cum zicea Miruna. 5-6-7 noiembrie e clar că o să fim în autocar, cu tot cu nea Viorel.

Deşi n-am fost în formă de data asta, o să recuperez data viitoare. Mai ales că o să fie excursie de 3 zile. Prima. Urmează tabere,  ani sabatici şi pe urmă ne mutăm toţi împreună într-un complex de vile.

PS: A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. A fost şi Carmen Rusu cu noi în excursie. Şi a fost bine.