S-a terminat. M-am întors. Excursia cu numărul 4, una a extremelor. A fost mişto, nu pot să zic că n-a fost, dar parcă n-a fost ca celelalte. Într-o excursie aşa cum ştim noi să facem la CRP, jumate din timp e petrecut în autocar. Acolo filmăm, acolo jucăm tot felul de prostioare şi ne simţim copii. Acolo dom’ profesor ne spune bancuri. Acolo suntem toţi înşiraţi, unii lângă ceilalţi.
De data asta autocarul a lipsit, cu tot cu nea Viorel Inimăroiu, şoferul nostru tradiţional, care ne-a dus şi în Bulgaria şi prin Transilvania. În schimb a fost un nene greţos, căruia n-are sens să-i zicem numele. Face parte din personajul colectiv al şoferului de autocar, genul ăla din cauza căruia auziţi la orele de la ora 5 ştiri cu “un grup de tineri din Bucureşti care se îndreptau spre….”.
Joi plecăm în ultima excursie din facultate. Au fost 3 (la Mediaş, Velico Târnovo şi Ighiu), urmează una la Albota.
Mi-ar plăcea să mă mint singur şi să scriu că de fapt noi o să mai mergem în excursii şi ăsta nu e genericul, dar gata. Abia ne mai strângem vreo 40, în toamnă n-o să mai fim nici de un microbuz. Găsiţi o parte din poveşti aici, am făcut o categorie specială dar mi-e lene să editez toate posturile.
Sper să prindem vreme bună, măcar atât. De obicei n-am o problemă cu despărţirile, dar cred că acum o să fie aiurea. E clar că n-o să ne mai vedem în gaşcă. Ah, stai, ba da. O să fim o mare gaşcă după licenţă, în februarie, doar s-au asigurat profii să lase o treime din an. Fix cât să mai facem de-o excursie. Da, asta era de fapt. Eu, Pandrea, Anca Duma, de asta n-am luat licenţa, noi eram sufletu excursiei… cum s-o ratăm pe aia de după adevărata licenţă. Şi dacă nu, mai facem excursie şi în iunie, şi peste 2 ani… şi peste 3 ani…
Lecturând “Istoria Jurnalismului şi a publicităţii în România” de Marian Petcu pentru minunata-mi lucrare de licenţă (vedeţi doamna profesoară ce conştiincios sunt? 😀 ), am descoperit amănunte şocante de-a dreptul. Am aflat care a fost adevăratul motiv al excursiei de la Sibiu! Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva. Doamna profesoară nu ne-a dus acolo ca să mâncăm la Turn sau ca să ne facem poze cu jetul de apă din centrul pieţei. Totul a fost ca să ma ajute pe mine cu lucrarea de licenţă 😀
Conform op. cit. (am zis bine? :)) ), un exemplar dintr-un afiş de teatru din 1794, una dintre primele forme de publicitate din România, se găseşte, unde altundeva, dacă nu la Muzeul Brukenthal din Sibiu? Ei, aş! Iaca la una ca asta nu mă aşteptam. Primul afiş de teatru e la Sibiu la Brukenthal, deci. Şi face parte din barocul târziu, of course. Prietenii ştiu de ce.
Atenţie: post lung fără conţinut licenţios şi cu multe inside jokes.
După cum n-am anunţat pe blog, în weekend am fost într-o nouă excursie cu facultatea. Mai întâi am fost la Mediaş (excursie despre care puteţi citi aici, aici, aici şi aici. hai şi aici) şi pe urmă în Bulgaria (aici). Primele două excursii au fost de povestit nepoţilor. Acum mă aşteptam să fie okish mai ales că ştiam ce ne aşteaptă (Reţeta familiei Bogdan cu 99% planificare, 100% suflet plus 1% ingrediente secrete).
Toţi cei care au auzit că plec în excursie cu facultatea mă întrebau dacă mergem de mânuţă şi cântăm “doi câte doi, mergem la război”. Ei bine, nu-i aşa. Surprizător, nu sunt genul de excursii lame în care abia aştepţi să mergi acasă, ci genul ăla de întâmplări pe care le povesteşti peste ani. Aşa că vă mulţumesc pentru nişte amintiri frumoase 🙂
Te trezeşti la 5 şi ceva pentru că plecarea e la 6. N-aveţi idee cum e să te trezeşti la 5. Asta vineri seară, în condiţiile în care de obicei te culci la ora aia după o ieşire în club. E inuman. Dar o faci pentru că merita 😀
E o regulă ca cineva să nu se trezească. De 3 ori am fost în excursie şi de 3 ori a fost cineva care a uitat să se trezească. Aşa că după întârzierea planificată se pleacă. Ca să întelegeţi pefect despre ce e vorba: o mână de studenţi de la facultatea de Litere – secţia de Comunicare şi Relaţii Publice – jumate anu 2, jumate anu 3, o profă şi un prof de milioane, plus bonus pentru excursia de faţă încă una bucată profă super tare. Şi bineînţeles, nea Viorel, fără de care n-am fi ajuns nicăieri (la propriu, că el e şoferul cu care am fost peste tot).
Eh şi sâmbătă am ajuns iar la Sibiu. Mai făcusem o tură de Sibiu anul trecut. De data asta am vizitat două muzee, am mâncat lasagna şi ne-am plimbat prin oraş. Parcă abia plecasem de acolo acu o săptămână. Am găsit Sibiul la fel de frumos şi liniştit (prea liniştit if u ask me). Eh şi cum ziceam şi data trecută, ratasem Brukenthal-ul. De data asta l-am văzut cu o tanti ghid pe care a apucat-o plânsu (chiar i-au dat lacrimile, pe bune) când a auzit că avem doar o oră şi ceva la dispoziţie. Ne-a plimbat prin muzeu vorbind non-stop vreo 2 ore despre picturi de barcoc, roccoco, baroc târziu (nu mi-aş fi imaginat că există aşa mult baroc târziu :)) ).
A fost EPIC! Poate cele mai 2 zile dintre toate excursiile familiei Bogdan. Da, am fost în excursie cu facultatea; da, a fost foarte mişto; da, sunt super obosit; da, urmează un post luuuuuung în care vă povestesc. Revin şi cu poze. Dacă mă ajută colegii o să am şi filmuleţe (nu uitaţi pe flickr tagul: “ighiu” – dacă nu vă place flickr, vă aştept pe messenger – hoinaruvv, pe mail alex@hoinaru.ro, pe twitter – @hoinaru).
Şi nu uitaţi: Vizitaţi magazinul: Casa produselor tradiţionale româneşti (nu ştiu daca numele e fix ăsta dar magazinul e vis-a-vis de mall Vitan). 😀
În toamnă am fost într-o super excursie cu colegii de facultate şi profa de Antropologie. V-am povestit destul şi am tot dat linkuri.
Weekendu trecut am repetat experienţa, într-o formulă aproape identică, excursia plasându-ne în tărâmurile de vis ale bulgarilor. Ok ok, exagerez puţin :))
Am fost la Veliko Târnovo, fosta capitală a Bulgariei vreme de câteva sute de ani.
Ce-i drept, nu prea s-a simţit că ieşi din ţară, pentru că ce-am văzut noi din Bulgaria e foarte apropiat de ce-i în ţărişoara noastră. Mă aşteptam la sărăcie mare şi am constatat că bulgarii sunt cu câţiva ani în urma noastră. Nu mulţi, vreo 4-5.
Mâncarea a fost bună, cazarea mişto (deşi, când ne-au văzut, bulgarii ne-au şi etichetat rapid: “românski” şi ne-au cazat în aripa veche a hotelului; el, hotelul, fiind de 4 stele, s-a dovedit a fi ok).
În general comercianţii vorbeau cât de cât engleză sau chiar română. Puţini au fost ăia care nu aveau nicio treabă cu limbile străine.
O chestie la care am rămas ultimii proşti: turismu. Până şi bulgarii scot bani din orice. Vrei un pliant? 2 leva. Vrei să faci poze? Faiv leva. Vrei să intri nu ştiu unde? 4 leva. Vrei spectacol de lumini pe nişte pietre? 18 euro că la noi e scump curentu.
La cetatea din Veliko era un nene păpuşar. Când venea un grup de cetăţeni afla naţionalitatea şi dădea drumu la prezentarea în limba respectivă. Mai jos filmuleţu pentru românski.
Am vizitat o groază de chestii dar în prim plan a fost relaxarea. Două zile de linişte şi pace (n-am avut roaming, Vodafone e praf).
Din fericire, am avut wireless aproape peste tot prin oraş. Săraci, săraci da’ au mai mult wireless ca noi. În plus, la 10 sâmbătă seară, o tanti făcea tăiţei pentru cataif. La noi dormeau de mult românski, nu se mai gândeau la materia primă de a doua zi.
În concluzie a fost foarte tare. Ca de obicei, organizarea de nota 10, gaşca super faină, bulgarii super prietenoşi. Toată lumea mă întreba dacă m-am întors viu şi de fapt eu aş mai fi rămas câteva zile.
După excursia din weekendul trecut ar fi păcat să nu las impresiile pe larg.
Deşi călătoria a purtat titlul de “la Mediaş”, am colindat o bună parte din ţară. Am făcut prima oprire la Râmnicu Vâlcea şi am vizitat o biserică şi Mc-ul din localitate. Desigur, ambele obiective au stârnit un interes major (mai mult Mc-ul, sincer să fiu).
Mi-a plăcut oraşul, şi mai ales prezenţa mallului. Destul de curat, aranjat, dichisit dar destul de comunist pe alocuri (de altfel, cam aşa e peste tot în oraşele mai mici). Ah, şi să nu uit, oamenii foarte calzi. Neobişnuit de calzi pentru frigul de la 9 jumate şi pentru un oraş din Regat.
Sibiul e foarte tare. Cu toate astea, nu cred că mi-ar fi plăcut să studiez acolo (no offence, Miruna 😛 ). Mi se pare prea…. liniştit, prea… civilizat. Sincer să fiu, mă aşteptam la un wonderland dar n-a fost chiar aşa şi e normal pentru că altfel se muta toată lumea în Sibiu. Din păcate, fără faza de anul trecut cu “capitala europeana”, n-ar fi stat la fel de bine. Se văd cele câteva sute de milioane de euro băgate în oraş.
Am văzut destul de multe chestii în doar câteva ore (exceptând muzeul Brukenthal – da, ştiu, cel mai important) şi asta pentru că am avut parte de o organizare extraordinară. Şi când spun asta, vreau să zic că a fost puţin mai bine decât ‘perfect’. N-am văzut niciodată nişte oameni (care să nu-mi fie prieteni) şi care să facă o asemenea atmosferă. A fost pur şi simplu perfect. Chiar şi abaterile de la program erau parcă luate în calcul. Pe scurt: eu n-am mai văzut aşa o organizare. Ghizi care ştiau că venim, restaurante care ţineau mâncarea pe aragaz cât întârziam noi prin hoinăreli, torturi pentru sărbătorite. Nici măcar pe DN1 n-am prins aglomeraţie.
Ideea e că oraşele au fost cum au fost, dar atmosfera a fost mai mişto decât în familie sau între prieteni. Omogenizare pe loc.
Mai multe poze aici.
Şi referitor la ce spuneam acum câteva săptămâni, astea sunt doar nişte poze, nu artă or something.. Un fel de: ia uite ce-am văzut pe acolo 😛
M-am întors aseară târziu după două zile foarte obositoare şi încărcate. N-am apucat să postez nimic pe drum pentru că nu prea a fost timp. Am văzut Râmnicu Vâlcea, Sibiul, Biertanul, Sighişoara, Mediaşul, Braşovul şi… cam atât 😛
Am dormit vreo 6 ore din 60 şi în rest am vizitat. O să revin cu poze, impresii, comentarii. Momentan citesc zecile de posturi din feedreader.
nu împrumut lucruri. nu-ţi dau şi ţie prosopul meu pentru că l-ai uitat, nu-ţi dau un tricou pentru că tu ai avut chef să joci fotbal pe ploaie şi era singurul tău tricou. car mai multe haine pentru mine, nu ca să fiu pe post de închirieri costume
nu împrumut bani. exceptând cazurile cu pierdut de portofel. în rest, cât ţi-ai luat, atât să cheltuieşti.
nu fac/accept mici poante de şcoală generală. n-o să fiu amuzat de pastă de dinţi pe nas, pastă de ras pe faţă and shit. n-am pus botu niciodată si când s-a încercat m-am trezit şi am făcut urât. mai bine să regreţi că n-ai făcut decât să regreţi că ţi-am stricat excursia.
când mă culc, înseamnă că sunt rupt şi chiar trebuie să dorm. a nu se transforma camera respectivă în loc de bairam.
dacă mie nu-mi place mâncarea, te sfătuiesc să nu mănânci. pentru că în deplasări de genul ăsta, standardul meu de selecţie coboară până la limita de comestibil sau nu.
