S-a terminat. M-am întors. Excursia cu numărul 4, una a extremelor. A fost mişto, nu pot să zic că n-a fost, dar parcă n-a fost ca celelalte. Într-o excursie aşa cum ştim noi să facem la CRP, jumate din timp e petrecut în autocar. Acolo filmăm, acolo jucăm tot felul de prostioare şi ne simţim copii. Acolo dom’ profesor ne spune bancuri. Acolo suntem toţi înşiraţi, unii lângă ceilalţi.
De data asta autocarul a lipsit, cu tot cu nea Viorel Inimăroiu, şoferul nostru tradiţional, care ne-a dus şi în Bulgaria şi prin Transilvania. În schimb a fost un nene greţos, căruia n-are sens să-i zicem numele. Face parte din personajul colectiv al şoferului de autocar, genul ăla din cauza căruia auziţi la orele de la ora 5 ştiri cu „un grup de tineri din Bucureşti care se îndreptau spre….”. Citeşte tot articolul