Disponibil de săptămâna trecută în Orange Concept Store, HTC ChaCha s-a lansat ieri oficial. Un moment pe care îl aştept de cel puţin 6 luni. Dacă nu chiar de anul trecut, de când am început să caut telefoane. Într-o companie extrem de selectă (Şefu’ Costin, Unchiul Zoso, Vecina Pyuric, Corporatistul Alex şi Colegu’ Dan), Răzvan şi Dani s-au străduit să fie amuzanţi şi să arate că ştiu detaliile tehnice ale telefonului. N-au prea fost în formă, dar să zicem că era prea dimineaţă.

Aşa cum vă tot spun de câteva luni, telefonul ăsta e foarte mişto pentru că are touchscreen şi tastatură fizică QWERTY (fără slide). Eu asta caut la un telefon, cu asta m-am obişnuit. E singurul telefon (cred) cu Android care să îndeplinească cerinţele astea. Procesorul e de 800 Mhz, camera de 5 megapixeli, iar ecranul de 2.6 inchi.

În rest, părerile sunt împărţite: unii spun că e girlish, alţii spun că e cam gay 😀 Mie mi se pare finuţ, iar albul e chiar mişto. Abia azi-noapte am reuşit să-l pun la încărcat, l-am primit fără prea multă baterie. După ce apuc să-l testez, o să vă spun cum mi se pare. Dar prima, prima impresie plăcută mi-a lăsat-o butonul de Facebook, pe care nu-l credeam aşa de util, dar cu care poţi să postezi o poză în vreo 6 secunde. Începând din momentul în care porneşti camera 🙂

Telefonul e disponibil la Orange pornind de la 49 de euro cu abonament Pantera 20 şi încă 5 euro pentru opţiunea My Smartphone. Deci 25 de euro lunar abonament. Iar la liber era 262 de euro când m-am uitat ultima oară.

Şi pentru că mi l-am dorit mult-mult, nu numai că am primit un ChaCha, dar am şi unul de dat. Până pe 7 iulie aştept să-mi spuneţi despre cele mai neaşteptate situaţii în care aţi postat pe Facebook sau situaţii in care aţi avut nevoie de acces rapid pe Facebook. Lăsaţi-mi un comentariu iar pe 7 iulie cineva primeşte un HTC ChaCha! 😀

Nişte video de la lansare aveţi pe Refresh.