facebook_sports2

Dacă sunteţi microbişti, probabil că aţi văzut deja modul în care Facebook a început să folosească right sidebarul pentru a afişa notificări legate de meciuri importante sau de cele ale echipelor pe care le urmăriţi. Eu am dat Like doar la pagina Stelei şi cea a lui Liverpool, aşa că mi se afişează doar meciurile lor (din cupele europene şi Premier League).

În timpul meciului se activează şi o pagină dedicată, în care este afişat un live-text (care provine de la compania SportsRadar) + statistici şi updateuri în timp real de la prietenii fiecărui utilizator. Iar la final se adună acolo şi părerile experţilor care scriu despre un anumit meci. 

facebook_sports

Practic, mişcarea asta mă face să nu mai ies din reţea atunci când sunt meciuri, de obicei stătea mult pe Livescore.com sau GSP/Prosport.

Bonus: Facebook a transmis acum câteva săptămâni şi primul meci Live, un amical al lui Manchester United contra celor de la Everton. Mai e foarte mult până la meciuri oficiale şi sincer să fiu nu cred că cei de la Facebook se pot apropia din punct de vedere financiar de transmiterea partidelor din Premier League, dar ar fi extrem de interesant.

fotbal_live_facebook

Însă eu am încercat să-mi imaginez ce mai poate aduce în plus Facebook de acum înainte şi cred că integrarea unor informaţii simple în bara din dreapta este cheia pentru următorii ani. Deja sunt mulţi oameni care atunci când intră pe Facebook spun că intră “pe Internet”, numărul lor poate creşte dacă Facebook va integra acolo şi un box pentru vremea din oraşul în care se află utilizatorul, poate 2-3 ştiri extrem de actuale, un fel de “ce se întâmplă în ţara respectivă/lume”, un fel de calendar care să poată fi personalizat cu diverse activităţi/notificări, informaţii despre lansări de filme sau alte evenimente importante din jurul tău. Şi nu glumesc deloc când spun asta.

Adevărul e că acel sidebar este aproape inutil, iar oamenii chiar au nevoie de o serie de informaţii utile, în timp ce Facebook vrea să păstreze cât mai mult timp utilizatorii pe site sau în aplicaţii. Aşa că vremurile acelui Facebook-Internet nu sunt chiar atât de îndepărtate.