La final de ianuarie am fost câteva zile la Londra şi Oxford pentru două spectacole, nişte muzee şi nişte zeci de mii de paşi. A început cu un cadou de la Antonia, două bilete la spectacolul Dear England (despre naţionala de fotbal a Angliei în timpul selecţionerului Gareth Southgate) şi apoi am adăugat tot felul de activităţi conexe. Dacă tot ajungeam la Londra, am zis să vedem şi un spectacol acolo şi din opţiunile pe care le aveam am ales musicalul Moulin Rouge.
Poate că aţi văzut filmul din 2001 cu Nicole Kidman şi Ewan McGregor. Musicalul urmează aceeaşi poveste şi s-a pus în scenă mai întâi în Boston, în 2018, apoi pe Broadway, în 2019. A primit 14 nominalizări la premiile Tony, a luat 10 premii (un record), a mers în turneu prin multe zone ale lumii, în 2022 a ajuns în West End. Şi de atunci se tot joacă la Picadilly Theater. Este cel mai longeviv musical de la Londra, se joacă 52 de săptămâni pe an, 8 showuri pe săptămână (duminica liberă, dar 2 reprezentaţii miercurea şi sâmbăta). Asta înseamnă 416 showuri pe an!
Au postat recent pe Instagram că au ajuns la spectatorul cu numărul 2 milioane. Prietenul Gemini mi-a făcut şi o estimare pe venituri: 2 milioane de spectatori x 90 de lire în medie = 180 de milioane de lire în doar 4 ani.
Dar nu sunt numai beneficii, sunt şi nişte costuri uriaşe. Producţia acestui show este estimată la 15-20 de milioane de lire. Doar producţia! Glumeam că e cât o ediţie de FITS.
La asta se mai adaugă şi costurile cu salariile tuturor actorilor şi ale personalului adiacent.
Toate astea n-ar fi posibile dacă spectacolul n-ar fi cu adevărat impresionant. Şi este extraordinar, cea mai mare producţie pe care am văzut-o vreodată. Artişti extrem de talentaţi. Muzică foarte bine aleasă, dans, actorie, un deliciu vizual. Efectiv nu ştii unde să te uiţi mai întâi.
Aici fac o paranteză pentru că e important să vă îndemn să luaţi locuri bune. Cât vă lasă inima de bune. Noi am prins nişte preţuri mai bune decât cele pe care le găsesc acum. Am dat 150 de lire pe 2 locuri în rândul D pe Royal Circle. Se vedea ca în imagine (e cu wide poza făcută). Mi s-a părut perfectă poziţia şi mă bucur că a insistat Antonia să mai creştem un pic şi încă un pic bugetul (iniţial eu m-am uitat după unele de vreo 55 de lire bucata). Dacă vă bate gândul să mergeţi, vă recomand să luaţi bilete de pe site-ul oficial, ca să nu daţi şi bani în plus pe comisioanele resellerilor.
Nu m-am dus cu aşteptări foarte mari. Auzisem că este un spectacol bun, dar ştiam filmul, nu credeam că o să mă impresioneze aşa mult. Habar n-aveam ce mă aşteaptă. Pur şi simplu WOW!
Nivelul de energie pe care îl au oamenii ăia este fantastic, talentul, costumele, luminile, decorurile. Ritmul în care se schimbă decorurile şi se trece de la o scenă la alta! Au trecut câteva săptămâni de când l-am văzut şi tot îmi aduc aminte uimit de producţia asta. Şi am văzut ceva teatru la viaţa mea.
Dacă aveţi ocazia vreodată, nu staţi pe gânduri, do it. N-o să regretaţi.
1 comentariu. Leave new
O corectie, daca imi permiti, dar cele mai longevive musicaluri din Londra sunt, in ordine, Les Miserables, Phantom of the Opera si Mamma Mia. Les Miserables se tine din 1985 si Phantom din 1986, fiecare cu peste 150 milioane de spectatori. Acum depinde la ce te-ai referit cand spui longeviv 🙂
Inca nu am fost la Moulin Rouge, dar bazat pe ce ai scris o sa punem pe lista. Cele mentionate mai sus au fost extraordinare si doar dupa ce am fost am realizat de ce inca se tin dupa atatia ani.