Eram la The Old Vic, la Londra. Inima teatrului britanic. Pe scenă se juca Oedipus, o adaptare de Ella Hickson după textul lui Sofocle. Rami Malek şi Indira Varma pe scenă, o bucurie de spectacol.
La un moment dat Oedip află că şi-a omorât tatăl şi că cea pe care a luat-o de nevastă îi este mamă. Iar din unele zone din sală se aud exclamaţii pline de uimire. De parcă eram la cel mai nou spectacol poliţist şi tocmai s-a dezvăluit criminalul (practic, chiar asta s-a întâmplat, doar că povestea asta are nişte mii de ani, nu e ceva nou).
M-am uitat în jur, la cei care şi-au manifestat uimirea, în general erau tineri, cel mai probabil britanici.
Oamenii ăştia n-au avut curiozitatea să caute pe Google şi să afle despre ce e spectacolul la care merg. Au dat nişte zeci de lire pe un bilet ca să-l vadă pe Rami Malek, dar cam acolo s-a oprit implicarea lor. N-au vrut să afle exact şi ce văd. Mi-e greu să cred că toţi au vrut să se lase surprinşi poveste. Şi îmi este la fel de greu să cred că nu s-au lovit niciodată de noţiunea de complex oedipian. Dar cu toate astea n-au avut curiozitatea să vadă care e faza. Să dea un search pe Google, să întrebe pe cineva.
Ăsta e un exemplu care m-a frapat, însă observ chestia asta constant la tinerele generaţii. Prea puţini sunt obişnuiţi să caute pe Google când se lovesc de o noţiune pe care nu o ştiu. Preferă să trăiască cu mai puţine informaţii, sau să accepte doar ceea ce vine direct spre ei, fără să depună efort.
Foarte bun spectacolul, se joacă până la finalul lunii martie, vă recomand să luaţi bilete dacă vă nimeriţi prin Londra în următoarea perioadă.
11 comentarii. Leave new
Asta este si un lucru bun, pe de alta parte.
Poate le deschide apetitul de cultura si pun mana pe o carte, afla lucruri noi etc., sau macar, cum ziceai tu, cauta pe Googule 🙂
Dar na, poate sunt eu prea optimist…
Asta am observat și eu, nu mai există conceptul de „curiozitate”. inclusiv în plan profesional, nu vor să învețe chestii noi să-și extindă competențele și cunoștințele. Undeva între 1995 și 2000 (ca ani de naștere) a început să se rupă filmul.
„Mi-e greu să cred că toţi au vrut să se lase surprinşi poveste”.
De ce?
Eu de cand m am bagat din nou la facultate am o parere excelenta despre generatia tanara. Mi se pare mult mai matura si implicata decat generatia noastra. Astea cu „vai, noua generatie e praf” mi se par mizerii de batrani. Sigur, e o impresie formata din experienta personala, nu inseamna neaparat ca am dreptate.
„Oamenii ăştia n-au avut curiozitatea să caute pe Google şi să afle despre ce e spectacolul la care merg”
Old man yelling at cloud.
Adu-ti aminte ca teatrul este, totusi, un divertisment. Te duci acolo sa te relaxezi, sa fii distrat, sa fii spectator. Nu te duci sa te pregatesti pentru vreun examen.
„nu s-au lovit niciodată de noţiunea de complex oedipian”
ba s-or fi lovit dar fara sa stie ca se numeste complex oedipian, la fel cum si tu te-ai lovit de-a lungul vietii de multe situatii populare fara sa stii cum se numesc.
Tinerii de azi au foarte multa informatie la dispozitie, din, practic, toate domeniile posibile. Poate pentru ei teatrul e o pauza de la avalansa zilnica de informatie, nu un highlight pentru care sa se mai si pregateasca
Nu, asta e doar ignoranță și lipsă de cultură generală. Ca să poți să guști ceea ce se întâmplă pe scenă trebuie să ai puțin habar despre ce vezi. E ca la mâncare, nu te duci la un restaurant indian și te miri că sunt multe condimente.
E posibil sa fii un pic snob legat de teatru, pentru ca este ceva ce tu consumi mai des decat majoritatea si esti educat in domeniu.
Ca tot ai dat exemplul cu mancarea, de curand ai scris ca ai mancat un ramen bun care avea si „friptura de porc”.
Let’s agree to disagree. Că n-am intrat în detalii de tipul Oedip-ul în adaptarea lui Icke vs. Oedip-ul în varianta lui Sofocle. Astea cu Oedip sunt lucruri destul de basic de cultură generală.
E ca și cum îl lovește o săgeată pe Ahile în călcâi și tu te arăți șocat că a murit otrăvit.
Iar aia cu friptura fix ăsta e feelingul. Că au fript o bucată de carne pe tigaie, apoi au pus-o acolo să fiarbă.
La teatru vreau sa fiu suprins de piesa, nu sa citesc rezumatul inainte :))
Doar ai atitudine de batrani. Majoritatea spectacolelor de teatru mi se par meh. Nici nu se compara cu filmele. Prin Bucuresti ma duc la spectacole de teatru doar pentru a merge la un teatru/sala de teatru nou. Cu cat ma duc la mai multe piese de teatru mi se confirma ca pentru mine nu e mare branza indiferent de cat de mari sunt actorii sau cat de mainstream sau ciudat e teatrul.
Si sunt o gramada de tineri pentru care teatru reprezinta doar o experienta de bifat. Hai sa merg si la teatru ca e cool si nu prea am facut asta. Si asta e ok, din 100 care merg si platesc bilet se lipeste poate de 5 pasiunea.
Nu poti vreodata sa compari interesul tau pentru teatru cu un om random la un spectacol in Londra.
Iar referitor la exemplul tau fix asta este: sunt multi oameni care incearca indian doar ca sa bifeze experienta si sa se mire ca sunt multe condimente. Fac o experienta pentru ca li se pare cool sau progresist si asa pot sa isi spuna si despre ei ca sunt cool si progresisti.
Ok, nu trebuie să fie pentru toată lumea teatrul. Dar rămân la părerea că sunt niște lucruri care țin de cultura generală. Pe care generațiile sub 30 de ani nu mai fac efortul să le descopere.
Știi că teatrul n-are cum să se compare cu filmul, nu? Adică, pe bune, chiar sunt două lucruri diferite, două experiențe diferite😅