Într-un editorial de pe The Stage, un performer (fac diferenţierea faţă de actor pentru că omul are propriile lui showuri şi e un pic mai mult decât doar actor) ridică nişte probleme foarte interesante. Titlul e următorul: Celebrity casting and social media are making small-scale tours unsustainable.
Aveţi nevoie de cont la ei pentru a accesa câteva articole gratuit în fiecare lună.
Ce zice omul este că teatrele mari încearcă tot mai mult să atragă public cu nume uriaşe, iar din povestea asta pierd teatrele mici şi proiectele independente. Pentru că spectatorii încep să aleagă doar „hituri” şi cam strâmbă din nas atunci când nu e pe scenă niciun Rami Malek, Mark Strong, Cate Blanchet, Emma Corrin sau Lilly Collins (asta ca să numesc doar câteva celebrităţi care joacă pe la Londra în perioada asta).
Experienţa mea super limitată cu teatrul de la Londra e următoarea: am văzut anul trecut un spectacol foarte bun la un teatru foarte mic, în genul teatrelor independente de la noi – The Happiest Man on Earth, apoi am văzut Oedipus la The Old Vic, cu Rami Malek şi Indira Varma în rolurile principale. Ambele spectacole au fost mişto, bune, memorabile, însă culmea, Rami Malek mi s-a părut destul de şters. A executat foarte corect rolul, şi-a făcut treaba, dar n-a avut explozia aia din Bohemian Rhapsody. N-am simţit drama când a descoperit că l-a omorât pe taică-su şi că s-a căsătorit cu propria lui mamă (scuze, aici trebuia un spoiler alert!).
Aşa că da, ne-am dus pentru un nume mare de la Hollywood, dar n-am fost foarte impresionaţi de acest nume mare, ci mai degrabă de restul elementelor din spectacol (coregrafie, alţi actori etc.).
Problema asta e interesantă pentru că vorbeşte despre cum e societatea noastră pe de-a-ntregul. Vrem doar ce e mai bun, în doze maxime, nu ne mai satisface normalul. Are Seinfeld gluma aia despre medicamente (în care spune că te duci la farmacist şi îi ceri cea mai mare doză de aspirină, una uriaşă, care ar putea ucide un om, apoi îl rogi s-o mai reducă puţin şi pe aia o vrei).
Cam aşa e şi cu călătoriile, teatrul, mâncarea (nu vrei să încerci Ciocolata Dubai, vrei să găseşti CEA MAI BUNĂ CIOCOLATĂ DUBAI, celelalte sunt prea puţin pentru tine).
De ce să-ţi pierzi timpul cu actori care sunt doar talentaţi şi care joacă bine? Tu trebuie să-i vezi pe CEI MAI MARI. Pe de-o parte ca să poţi spune asta, să te lauzi pe internet, dar şi pentru că asta simţi că ai nevoie. Cele mai bune spectacole, cele mai şmechere scenografii, preferabil pe texte scrise de autori în vogă.
Şi în 99% dintre cazuri ceri asta din poziţia ta de om absolut normal, poate chiar mediocru, fără realizări importante în vreun domeniu.
6 comentarii. Leave new
Chiar dacă autorul are dreptate când spune că teatrele mici întâmpină probleme pentru că lumea preferă actorii celebri, există și alte moduri în care poți privi situația.
În primul rând, nu trebuie să fii special sau faimos ca să îți placă să vezi oameni speciali pe scenă. Este normal să îți dorești să vezi actori cunoscuți, pentru că aceștia te inspiră și îți plac datorită talentului și popularității lor.
În al doilea rând, admirația pentru actorii celebri nu este ceva nou. Întotdeauna oamenii obișnuiți au privit actorii celebri ca pe niște modele și au dorit să îi vadă tocmai pentru că aceștia reprezentau un exemplu de succes.
De exemplu, în trecut, chiar și în București în perioada interbelică, oamenii mergeau la teatru tocmai pentru a vedea actorii celebri ai vremii, cum erau George Vraca sau Elvira Godeanu. Era normal să vrei să îi vezi pe acești actori, pentru că erau faimoși și apreciați.
Un alt motiv este că atunci când mergi să vezi un actor celebru într-un spectacol, poți descoperi și alți actori mai puțin cunoscuți, dar la fel de talentați. Astfel, actorii celebri te pot ajuta să descoperi lucruri noi și interesante.
De asemenea, spectacolele cu actori celebri pot atrage mai mulți bani în teatru. Acest lucru poate ajuta și teatrele mici, pentru că succesul unor spectacole mari aduce fonduri și atenție către toată lumea din teatru. În felul acesta, nu doar spectacolele mari câștigă, ci și cele mai mici și mai puțin cunoscute.
Poate că articolul lui James Rowland este scris doar din frustrare 🙂
Dar și când intri din întâmplare la un spectacol, într-un teatru mic de care habar n-aveai, și după 2-3 ani vezi un actor/o actriță într-un serial pe Netflix, cum e? 🙂
Nu ma pot pronunta referitor la teatru, dar cand vine vorba de un concert prefer o trupa mica/entuziasta intr-un club decat o trupa mare/blazata pe National Arena. Si atmosfera e alta…
Adica preferi un meci de fotbal din liga a doua vs un dinamo fcsb ?
Nu, în exemplul de faţă preferă dinamo fcsb în locului unui Milan – Juventus sau ceva de genul 😀
Haha… nu prea mai urmaresc meciuri de fotbal, dar ambele comparatii sunt corecte :).