Filmul de scurtmetraj (sau mediu-metraj, după standardele din Europa) „Two people exchanging saliva” a luat premiul Oscar anul acesta la categoria scurtmetraj alături de un alt film. E o egalitate care se întâmplă foarte rar la Oscaruri.
Filmul a fost urcat de The New Yorker pe canalele lor de Youtube şi Vimeo şi vă recomand să-l vedeţi, are doar 36 de minute. Nu pentru că e creat de Natalie Musteaţă, o regizoare de origine română, ci pentru că este cu adevărat interesant. Mă mir că este lăsat la liber pe internet, de obicei scurtmetrajele se văd doar prin festivaluri şi apoi putrezesc printr-un sertar al regizorului.
De data asta iată că ne putem bucura de această producţie excelentă, un cumul de metafore. Filmul a fost conceput în perioada pandemiei, probabil că de acolo a şi venit ideea. Acţiunea se petrece într-o societate distopică, în care oamenii n-au voie să se atingă prea mult, nici vorbă să se sărute. Nu doar că sărutul este interzis, dar şi orice formă de artă care ilustrează sărutul (statui, tablouri). Oamenii ajung să facă contrabandă cu cărţi poştale în care sunt ilustrate diferite opere de artă cu săruturi.
În societatea asta bogaţii nu dau bani ca să cumpere lucruri, ci cheltuie dintr-un credit de palme peste faţă primite de la vânzători. O geantă specială poate să valoreze câteva zeci de palme, în timp ce cumpărăturile de la supermarket sunt 1-2 palme.
Aşa că „bogaţii” din această distopie au vânătăi pe faţă, pe care le afişează cu mândrie (ce metaforă frumoasă legată de cultura show-off-ului). Iar oamenii obişnuiţi îşi construiesc cu fard vânătăi false ca să pară şi ei bogaţi.
Ăsta este doar contextul de la care pleacă povestea filmului, la care vă recomand să daţi play.
