Aseară am avut ocazia să particip la Vocea României – prima emisiune live. Vreau să stabilim de la început că n-am urmărit decât câteva secvenţe din X Factor (şi alea pe net). Oricum, o comparaţie între cele două showuri nu şi-ar avea rostul din punctul meu de vedere. În televiziune (şi mai exact, în transmisii live) există două categorii: ProTV şi restul lumii.
Comparativ cu Românii au talent (o altă emisiune pe care am avut ocazia s-o urmăresc din platou) e mai multă forfotă la Vocea României. Poate şi pentru că era prima emisiune live, poate pentru că e mult mai mult public. Toată lumea ştie ce are de făcut, se repetă fiecare pas pe care îl fac prezentatorii şi concurenţii.
Iar showul în sine se simte altfel din platou. V-am mai spus că oamenii din PRO au directul în sânge. Poate şi de-asta reuşesc să se concentreze extrem de bine. Dar trebuie să mergi acolo şi să vezi cu ochii tăi ce înseamnă, degeaba ne străduim noi să povestim.
Mi-au plăcut un amănunt pe care le-am surprins pe parcursul emisiunii: Horia Brenciu are o echipă care se ocupă de prezenţa lui pe Facebook (ceva foarte normal pentru un artist); ştiu că scrie şi el, e foarte conectat. Însă de data asta n-aveam cum sa fie în contact cu fanii de pe Facebook, aşa că venea la fiecare întrerupere şi transmitea mesaje unei tipe care nu s-a dezlipit de laptop toată emisiunea.
Cât despre copiii ăia care concurează, sunt foarte buni. Extrem de buni. Şi devine din ce în ce mai greu să-i departajezi.
Poza e via Pyuric.