Am păşit aseară în sala teatrului ACT cu inima strânsă, cred că aveam eu emoţii mai mari decât cei direct implicaţi în piesa ce urma să se joace. „Dacă n-o să-mi placă?”. Venisem cu nişte aşteptări cât Casa Poporului, justificate de numele implicate.
Când mi s-a oferit şansa să asist la piesa scrisă de Cătălin Ştefănescu, regizată de Alexandru Dabija şi jucată de George Mihăiţă şi Marcel Iureş, am zis un „DA!” hotărât. Şi imediat după asta am început să-mi creez aşteptări.
„Cum o fi Moromeţii în două personaje? Simplu, cum să fie? Ce mare lucru?”
Asta a fost prima mea greşeală. Că nu mi-am dat seama ce înseamnă să surprinzi esenţa romanului cu doar două personaje, într-un dialog fără oprire, într-o oră şi jumătate.
A doua greşeală a fost legată de George Mihăiţă, pe care l-am văzut în multe piese de la Comedie şi pe care mereu l-am asociat cu personajul din BD în alertă. Nu e vina omului că m-am blocat eu pe amintirea aia, dar niciodată nu m-am putut gândi la altceva. Eh, de-asta aveam îndoieli. Citeşte tot articolul
