meerkat

IN Web

Twitter a lansat săptămâna trecută Periscope, o aplicaţie de video streaming în timp real. Altfel zis, un Meerkat-killer. Ok, şi ce legătură are asta cu titlul? Păi modelul ăsta păgubos a fost introdus de Facebook acum câţiva ani.

A apărut o chestie mişto care a prins ceva tracţiune şi a adunat ceva atenţie? În loc să o cumpărăm, cum făceau companiile până acum, haide să o copiem, că tot avem o mulţime de resurse! Şi s-a întâmplat asta atât cu feature-uri, cât şi cu aplicaţii întregi, cel mai relevant exemplu fiind Snapchat. Facebook a încercat să-i cumpere, n-a reuşit aşa că a creat aplicaţia Poke acum vreo 3 ani. A fost un fail total. Ulterior au mai încercat de câteva ori, n-au reuşit, aşa că au creat o nouă clonă, Slingshot.

Din câte se vede, a preluat şi Twitter modelul şi se pare că lor le-a reuşit să atragă userii pe aplicaţia-clonă. Problema e că tipul ăsta de abordare taie aripile unor start-up-uri cu potenţial. Vor fi antreprenori care vor renunţa la ideile lor fiind conştienţi că un eventual succes ar duce la clonarea aplicaţiei lor de către un jucător mare şi asta i-ar putea distruge în doar câteva luni.

Later edit: în ceea ce priveşte raportul dintre Periscope şi Meerkat, lucrurile sunt, de fapt, diferite. Twitter a cumpărat Periscope în urmă cu câteva luni, când încă era în beta, în timp ce Meerkat s-a lansat pe 27 februarie.

Meniu