plan 180+

IN Advertising/PR

Săptămâna trecută Georgiana Gheorghe, ex-Corporate Communication Manager Danone, a prezentat într-un cadru restrâns direcţiile spre care se îndreaptă Presage PR – agenţia pe care o conduce încă din 2008, dar pe care a neglijat-o în ultimii ani în favoarea jobului din corporaţie.

Presage a lansat joi două pachete de comunicare: Start Talking şi Plan 180+. Ambele sunt concepute pentru IMMuri şi vizează în special start-upurile. Primul oferă consultanţă şi servicii de comunicare pe o perioadă de 3 luni la preţul de 1500 de lei pe lună (în total 4500 de lei), iar cel de-al doilea se desfăşoară pe parcursul a 180 de zile cu un cost total de 3300 de lei pe lună.

Mi se pare un exerciţiu de transparenţă foarte bun, într-o industrie în care costurile nu sunt niciodată la vedere iar majoritatea potenţialilor clienţi fug de comunicare strict din cauza asta. Mi-aş dori mai multe companii care să-şi asume astfel de riscuri, deşi e clar că există şi dezavantaje.

Mi-a plăcut că Presage îşi doreşte să crească odată cu piaţa şi să convertească cât mai multe companii mici care au fugit de PR din cauza costurilor. În schimb, m-a surprins că Georgiana mizează în continuare pe PR-ul clasic, partea de online urmând a fi externalizată. Experienţa anilor de Danone o poate ajuta să intre şi pe zona de online şi cred că aici ar fi putut să ofere o gamă destul de bogată de servicii.

Aştept să văd cum va evolua Presage, momentan targetul de vânzări pe care şi l-au propus e de 6 pachete Start Talking şi 3 pachete Plan 180+ până la sfârşitul anului.

Meniu