Mai întâi m-a rugat Bobby să scriu un guestpost la el pe blog. Pe urmă m-au mu… ehm iubit puţin Zoso şi Arhi. Pe urmă a scris Andrei Chirică un post folositor din perspectiva omului de PR. Iar acum am primit pe mail un reply de la admiratorii mei care au semnat-o anonimă. Iată un punct de vedere de la un Farfuridi 2.0.

Când vine vorba de campanii pe bloguri, de obicei se ajunge acolo prin două rute un pic distincte: fie pentru ca agenţia propune şi clientului i se pare cool, fie pentru că un client vrea neapărat, iar agenţia îi face hatârul. Şi, bineînţeles, mai e şi situaţia un pic hibridă, dar de altfel foarte normală, care presupune ca mesajul unei campanii să ajungă implicit şi pe bloguri, care-s tot nişte publicaţii, conduse de tot un soi de jurnalişti, care-s la rândul lor tot un fel de oameni, în target sau nu pentru un brand anume.

Când agenţia propune şi clientul acceptă o campanie pe bloguri, bloggerii sunt aleşi în funcţie de mărimea bugetului disponibil, experienţele anterioare şi relaţiile lor cu agenţia. Când clientul, în rolul lui de copil răsfăţat, vrea bloggeri în campanie, de obicei i se pune pata pe câţiva mari şi populari cu care se joacă toată lumea, aşa că n-ai ales şi trebuie să ii cumperi. Deşi campaniile plătite sunt pictate de obicei în culori discutabile, ele te pun în contact cu oameni care livrează, cu care colaborezi foarte bine şi cu care intri în relaţie pentru proiecte viitoare şi adiacente, cu bugete mai mult sau mai puţin existente. Şi cam aşa s-ar explică, la prima vedere, ce-i cu cercul vicios al A-listerilor pe care se bate toată lumea.

Numai că lucrurile nu stau doar aşa. Problema cea mai mare e că în afară de bloggerii ăia mari alţii nu prea ai. Sunt, evident, numai că cei mijlocii au pretenţiile şi talentele pe care cred că le au ăia mari şi de obicei livrează târziu şi cam pe la jumătate din calitate, iar cu ăia mici trebuie răbdare, să-i educi, manageruieşti, bibileşti, susţii şi aperi de gurile rele ca în final să ajungi cam la aceleaşi rezultate pe care ţi le-ar aduce “unul mare” dintr-un share şi 3 RT-uri.

Evident, agenţiile pot şi trebuie să ajute blogosfera să crească, dar trebuie şi muncă din partea ta ca blogger să ajungi pe radarul lor, să rămâi acolo şi să dovedeşti că a meritat să fii inclus în diverse campanii; şi, per total, să devii din ce în ce mai relevant în primul rând în rândul oamenilor din online, bloggeri şi cititori şi-abia apoi în ochii celor din agenţii.

Între timp însă, până apar bloguri puternice, dar nişate, pentru diverse categorii de vârstă, interese, venituri şi orientări sexuale, agenţiile nu prea au de ales şi-şi orientează campaniile pe blogurile alea 10 mari generaliste.

Opinii, obiecţii?