Qu’est-ce que vous avez préparé pour aujourd’hui?

Rien.

Rien?

(vezi postul de mai jos)

Şi a fost şi meciul cu Franţa. Cum s-au pregătit tricolorii? Nu s-au pregătit. Au aşteptat să vadă dacă o să joace Mutu, l-au chemat pe Surdu când a fost nevoie să joace cineva în spatele unicului vârf al ţării, Marica, şi au dat-o în discursuri de „hai că se poate”.

Lucescu Jr. a încercat să încropească o echipă cât de cât diferită faţă de aia care o fura de la Lituania şi aproape făcea egal cu insulele Feroce acu câteva luni. Şi i-a ieşit. Totuşi, n-a ieşit ce era mai important: jocul. În schimb, după rezultat noi am ieşit. Din cărţile calificării. Adică acum nici dacă mai pierd la un loc Serbia, Austria, Franţa şi Lituania şi tot nu ne calificăm noi. Eventual se califică băieţii din insulele Feroce.

După 1-1 pe Stade de France cu 79.000 de garçoni şi 1000 de băieţaşi ne facem vânt a uşurare. Că e bine, că am obţinut un rezultat mare, că nu multe echipe i-au dat gol Franţei tocmai la ea acasă. Decât chiar Franţa însăşi.

Desigur, trebuie să vedem partea plină a paharului: Mutu s-a împăcat cu fraţii Becali, Mircea Sandu a reuşit să ajungă la meci deşi a venit direct de la o şedinţă Fifa, acum avem timp să construim o naţională nouă şi în premieră Răzvan Lucescu a încheiat un meci fără să-l sune pe Mircea ca să afle schimbările (din păcate, tatăl selecţionerului a vizionat meciul într-o zonă fără acoperire).

Să nu fim cârcotaşi. Să nu ne facem sânge rău. Să nu ne gândim la cele 15 şuturi pe poartă ale francezilor, la cele 3-4 bare, pentru că, nu-i aşa, şi bara a fost româncă în seara asta. Să trecem peste cele 20 de cornere, peste paradele lui Coman, peste aruncările kamikadze ale lui Chivu şi Raţ sau peste cele 80 de minute pe care le-a petrecut Franţa în jumătatea noastră.

Noi am jucat bine şi naţionala noastră promite.