10 minute de celebritate

Cam atât vor avea jucătorii de la Unirea Urziceni la dispoziţie până se vor întoarce în anonimat. Desigur, unii dintre ei vor avea şansa să mai joace meciuri importante. O parte din ei, cei mai tineri, vor pleca poate la echipe mediocre din vestul Europei.  Vor rămâne cu amintirea unui meci de vis şi cu primele pagini ale ziarelor de mâine. Pentru că după ziua de mâine rezultatul lor o să intre în cărţile de istorie şi atât.

Urmează 2-3 zile de elogii peste elogii, reluări, declaraţii şi clasicele întrebări: Credeţi că veţi reuşi mai mult decât Steaua? – cu invariabilul răspuns: Da, încercăm; sau E această echipă a Unirii mai valoroasă decât naţionala? şi câte şi mai câte astfel de întrebări. O să avem declaraţii de la toţi necunoscuţii care au pus vreodată piciorul pe minge de fotbal şi toţi se vor minuna de Unirea noastră, pentru că, nu-i aşa, de când a bătut scoţienii, Unirea e a noastră, a tuturor, a devenit bun naţional. De la „Du-te Dică, du-te!”  încoace n-a mai avut România o seară atât de frumoasă în fotbal. Cel puţin nu pentru noi, că frumoasă a fost şi aia în care am luat-o cu 5-0, dar pentru sârbi.

Cu toate astea, Pandurii lui Cârţu, căci cu ei dă piept Unirea în weekend, vor declara că nu sunt impresionaţi de succesul din UCL, că ei joacă la victorie, indiferent de ce s-ar întâmpla şi că se vor mobiliza exemplar mai ales că băieţii lui MM sunt obosiţi.

Toate bune şi frumoase doar că în weekend colegii de liga campionilor vor repeta ispravele în campionat, în timp ce la noi se va juca acelaşi bambilici plictisitor în care va fi implicată, întâmplător, şi o echipă care a câştigat (la fel de întâmplător) un meci în UCL.

PS: meciul din seara asta a fost câştigat pentru că Dan Petrescu e un antrenor cu boaşe. la 1-0 a scos un fundaş, a bagat un atacant, într-un moment în care orice antrenor din România n-ar fi făcut nimic, tocmai ca să nu cumva să ia prea multe.