A doua vârstă a publicităţii româneşti

Odată cu plecarea lui Ştefan Stroe de la Grey cred că putem să spunem că s-a încheiat o etapă din istoria publicităţii româneşti. Trecerea spre antreprenoriat a lui Ştefan încheie un şir nu foarte lung, dar semnificativ, de oameni de publicitate care au ales să se rupă de agenţii: Crăiţa Coman, Emilian Arsenoaiei şi Răzvan Mătăşel, Bogdan Naumovici (deşi a rămas în grupul Leo Burnett s-au schimbat regulile jocului pentru el),  Sorin Trâncă şi Bojan Spasic (pe care eu îi consider nişte early adopteri ai aceluiaşi curent) şi Bogdana Butnar (pentru care, din punctul meu de vedere, MRM e doar un pit-stop până la antreprenoriat).

The new era

Oamenii de mai sus şi-au deschis agenţii. Sau shop-uri de creaţie. Sau fac consultanţă. Sau rezolvă probleme de brand. Oricum vreţi să-i spuneţi, s-a trecut la următorul nivel. Şi această schimbare a fost determinată de două motive:

1. Agenţiile mari sunt pline de constrângeri. Presiunea este mai mare, greşelile afectează câteva zeci de oameni, aprobările nu se dau pentru orice. În plus, conturile se pierd la nivel global contribuind la starea de frustrare.

2. Băieţii au crescut mari. Valul 2 din publicitatea românească a ajuns la maturitate (putem să vorbim despre valul 2, aşa-i?). Spre deosebire de publicitarii veterani (care au întrat în advertising printr-o reconversie profesională totală), oameni ca Mătăşel, Ştefan Stroe sau Bogdana au crescut în agenţii şi acolo au învăţat meserie. Sigur, mai sunt şi alţi oameni care au un deceniu în publicitate dar respectivii sunt trecuti de 50 de primaveri. Şi nu prea îţi mai arde de început aventuri antreprenoriale la vârsta aia.

What next?

Probabil că noile agenţii se vor dezvolta la concurenţă cu cele vechi. Nu cred că se vor retrage marile branduri de agenţie (Leo, Ogilvy, DDB, BBDO, McCann) pentru că nu au de ce. Cu siguranţă importanţa lor va scădea pe măsură ce se vor dezvolta micile agenţii româneşti.

Aglomeraţia asta ar trebui cel puţin teoretic să crească competitivitatea şi implicit calitatea produsului mediatic. Totuşi, cred că va reuşi doar să dilueze calitatea pieţei. Practic, sunt două variante:

a) uşor-uşor importanţa agenţiilor mari să scadă în paralel cu consolidarea şi creşterea noilor agenţii formate. În următorii 5 – 10 ani noile agenţii ar putea să ia locul unor branduri care acum sunt mari pe piaţă. (GMP, Leo, Ogilvy?)

b) atât agenţiile mari cât şi agenţiile mici să formeze un „arhipelag” de agenţii mici şi medii care să alcătuiască o piaţă de publicitate extrem de monotonă în care toată lumea îşi păstrază conturile mari pentru că n-au unde să plece clienţii.

Concluzii

Oricare ar fi situaţia, pe termen scurt şi mediu publicitatea românească are de pierdut. Pe termen lung este un câştig foarte mare. Dar până atunci ne luăm adio de la premii în festivaluri (campania  „Accidentele se pot întâmpla oricui” e cel mai bun contra-exemplu însă momentan sunt convins ca e „one hit wonder”). Cred în continuare că nu sunt şanse reale de premiu pentru nişte agenţii mici, fără resurse.

Nu pot să spun că mă bucură alegerea lui Ştefan Stroe pentru că în viziunea mea cea mai bună variantă pentru un produs bun, şi implicit pentru succes, este un conglomerat de valori (ceva gen „dream team”). Să reuşeşti să strângi cei mai buni oameni din fiecare domeniu (cum se întâmpla în Leo şi McCann acum câţiva ani) e mult mai ok decât să fie oamenii împrăştiaţi prin diferite agenţii mai micuţe.

Oricum, mult succes, Ştefan! Nu mă mai dau prea mult cu părerea pentru că am dat-o în bară când a plecat Mătăşel din Leo

PS: Am vorbit despre o piaţă ideală fără conturi luate pe pile, fără şpăgi şi prietenii, fără agenţii paravan pentru spălarea de bani, fără agenţii care trăiesc din campaniile electorale etc.