O să-mi dezamăgesc fanii (adică pe mama) şi o să dezvălui în premieră că pentru mine, cel mai frumos cadou venit Crăciunul ăsta nu stă în faţa blocului. Cel mai frumos cadou e cel pe care (întâmplător) mi l-am făcut singur. Are 150 de pagini şi coperta de mai sus.
Evident, căutam cadouri pentru rude/prieteni când am dat peste minunăţie şi am luat-o. Nu s-a mai întâmplat de mult să termin o carte în 2 zile. Da, sunt 150 de pagini în engleză, cu font mare, dar citite pe 25 – 26 au venit la pachet cu „pun-te masă, scoal-te masă”; cârnaţi, sarmale etc. Deci o performanţă.
Nu vă mai spun că tratează un subiect care mi-a folosit şi la licenţă şi la suflet. L-am descoperit pe Lasker, l-am redescoperit pe Ogilvy, l-am redescoperit pe Bleustein-Blanchet şi am fost dezamăgit de povestea lui Bernbach. De Leo Burnett nu mai zic nimic. Rămâne Modelul.
Ştiţi cum a fost cartea asta? Ca desenele alea cu Tom şi Jerry văzute în dimineaţa de Crăciun. Ca Singur Acasă 2 vizionat în seara de ajun, târziu după ce ai făcut bradul, aşteptând să adormi ca să vină moşul. Ca… aţi înţeles ideea. E cartea pe care o s-o citesc iar zilele astea. Pentru că merit 🙂
1 comentariu. Leave new
chiar meriti!bravo!