Mă tot plâng că nu-mi ajunge timpul. Că am multe chestii de făcut, că am oameni de văzut, locuri de vizitat, licenţe de scris, examene de susţinut, restanţe de luat şi „alte jocuri si jucării pline de hazul si farmecul copilăresc”.
Aveam impresia că mi-ar mai trebui nişte timp. Sau că m-ar ajuta foarte mult o secretară. Că aş reuşi să fac mai multe lucruri dacă m-aş organiza mai bine. Iniţial am crezut că mi-ar prinde bine nişte liste. Sau una singură. O foaie lungă şi albă pe care să-mi pun gândurile, să stabilesc priorităţi, să notez linkuri şi să programez întâlniri. O foaie cu touchscreen pe care să-mi organizez cum vreau informaţia, să o grupez în funcţie de subiecte de interes, bazându-mă pe taguri. Da, vreau o coală albă, ceva mai lungă decât un A4, undeva aproape de lungimea unui papirus interminabil, care să aibă touchscreen şi care să fie extrem de mobilă. Să se împacheteze uşor şi să nu aibă cute. Să notez cu degetul sau cu gândul.
Nu, în caz că vă făceaţi iluzii, nu-mi trebuie un telefon mobil deştept. Cel pe care îl am face faţă cu brio, dar partea de organizer nu e ce vreau eu. Vreau un ‘ceva’ care să-mi organizeze timpul exact cum vreau eu. Să mă ajute să reiau activitatea exact de unde am lăsat-o, să nu stau să se redeschidă 20 de taburi, să nu mă loghez de fiecare dată, să nu aştept să intru în windows.
Şi tot gândindu-mă mi-am dat seama că am nevoie de un buton de pauză. Să pot să opresc totul din când în când şi să-mi adun gândurile. Să pot să pun pe stop maşini, oameni, Dâmboviţa şi să le dau drumul doar după ce îmi rezolv treburile. Butonul meu de pauză nici n-ar fi pe o telecomandă. Ar fi doar un buton cu funcţie de Pause/Play.
