Acum mulţi ani am citit cartea Andreei Esca şi am reţinut o singură chestie interesantă. Vedeta de la Pro povesteşte ce-a învăţat la CNN şi prima regulă pe care le-au spus-o cei de acolo: If it bleeds, it leads. În traducere: dacă e cu sânge, trebuie să fie la început. Asta li s-a predat la CNN, una dintre cele mai serioase televiziuni din lume. Când spun CNN adaug din start nişte atribute pozitive. Multe. Dar uite că până şi ei recomandă începerea jurnalelor cu sânge.

Iar „sângele nostru latin”, „spiritul slav” sau „firea războinică moştenită de la Ştefan şi Mihai Viteazul” (şi alte căcaturi pe care le folosim drept pretext pentru toate dereglările comportamentale ale acestui popor) ne-au făcut să ajungem la ştiri numai cu sânge. La înmormântări în direct, în prime time, pe posturi cu acoperire  naţională şi chiar lideri pe tronsonul orar.

Deci după ce Esca a fost la CNN şi a învăţat că „If it bleeds, it leads”, informaţia s-a propagat ca telefonul fără fir şi fiecare a întins coarda încă puţin.

Eu sunt curios dacă pe CNN e la fel. Că pe BBC sigur nu e. Aşa că timp de o săptămână o să încerc să mă uit cât mai mult la CNN, să văd cum tratează băieţii ăştia subiectele. Şi o să revin cu câteva concluzii pe tema asta.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu