Actorii de la teatrul naţional din Sibiu au ales să protesteze într-un mod ciudat faţă de scăderea salarială de 25% aplicată tuturor bugetarilor: în timpul piesei, actorii s-au oprit şi un voice over a anunţat că s-a jucat 75% din piesă şi că pauza e o formă de protest faţă de guvernanţi. După întrerupere şi aplauzele celor din sală, piesa s-a reluat.
De ce e asta o manifestaţie cretină şi nesimţită?
Pentru că eu am venit să mă simt bine la teatru. Am dat nişte bani pentru o distracţie sau o artă… cum vreţi. Eu am plătit bilet întreg, nu 75%. Prin urmare, după 3 sferturi din piesă, tu actorule, te opreşti şi îmi spui că Guvernul e rău şi că ţie ţi-e greu. Repet, eu am plătit aceiaşi bani.
Înţeleg că eşti plătit prost şi accept să dau eu mai mult pe bilet ca să se suplinească deficitul provocat de criză. În fond, nu mă obligă nimeni să merg la teatru. Fiind o distracţie, pe timp de criză poate fi considerat un lux. Dacă e un lux, e normal să nu ne permitem toţi bilete mai scumpe. Şi spun că prefer să plătesc mai mult pentru că eu am venit să mă simt bine, să uit de probleme. Dacă tu opreşti piesa la jumate, o să încep să mă gândesc la tine, la cât de nasol îţi e, pe urmă la cât de nasol mi-e mie şi o să plec acasă mai deprimat decât venisem. Deci fail.
Pe lângă asta, gestul tău nu rezolvă nimic. Bun, să zicem că s-a dat la televizor şi mâine poimâine Antonescu o să zică „Domnule, uitaţi ce-a reuşit Traian Băsescu! Actorii se opresc pe scenă la mijlocul piesei. Se poate aşa ceva?” Ce-o să rezolve asta? Nimic. Să mergem mai departe şi să zicem că societatea civilă ia atitudine şi pune presiune pe conducători. Vor da cei 25% înapoi? Nu, pentru că intrăm în faliment.
Hai să n-o luăm pe cazuri particulare că ne ia plânsul. Hai să gândim puţin în ansamblu şi vom vedea că gestul de la Sibiu este inutil şi creează un disconfort pentru spectatori.
În plus, dacă un medic s-ar opri din operaţie la 75% cum ar fi? Doar aşa, ca să tragă un semnal de alarmă. Poate pacientul respectiv n-ar avea la dispoziţie 2-3 minute pentru scamatoriile înfuriatului medic bugetar şi ar muri pe masa de operaţie.
Sau dacă ar fi vorba de poliţişti, pompieri, brutari, piloţi? Şi exemplele pot continua. Aşa că hai să fim cu 25% mai raţionali şi să nu facem gesturi inutile şi nesimţite.
6 comentarii. Leave new
Sincer, mie mi se pare cea mai interesanta forma de protest de care am auzit pana acum. Nu stiu de ce te-a deranjat atat de tare. Corect. Ai platit bilet intreg. Dar te-ai gandit ca, teoretic, la ei in buzunar ajung doar 75%? Ce ar fi fost daca de restul de 25% te-ar fi trimis la guvern, sa-ti faca ei arta si sa-ti joace restul piesei? Dar nu, ei au continuat piesa dupa acest mic protest de cateva minute. Pana la urma, o poti lua ca pe o pauza. Ideea e ca actorii nu te-au privat de restul piesei.
Hai sa-i lasam si pe ei sa protesteze asa cum stiu, atata timp cat, din punct de vedere al actului cultural, nu ne afecteaza in vreun fel.
Si mai am ceva cu care nu sunt de acord: nu putem compara actorii cu medicii, pompierii, pilotii. Pur si simplu, nu putem. Meseriile lor sunt complet diferite. Si da, legat de cei din urma, ar fi nasol sa faca un protest de cateva minute in timp ce isi practica meseria. Dar acest lucru nu se va intampla niciodata. Vor gasi alte forme de protest 🙂
Ei uite asta eu nu inteleg. De ce unii sunt mai cu motz. Pai da, actorii pot protesta in mijlocul piesei, medicii si politistii nu. Eu nu sunt de acord nici cu prostia aia de greva japoneza de la profesori. Ori facem greva ori nu mai facem…
Tocmai de-aia am zis ca prefer sa platesc eu biletul mai mult, pentru ca in timpul unei piese de teatru nu vreau sa incep sa ma gandesc la criza. Vreau sa ma gandesc la piesa.
Stiu ca in timpul unei piese, nu e firesc sa fii facut sa te gandesti la criza. Nimeni nu-si doreste asta. Eu nu vreau altceva decat sa nu dam cu pietre in actori. Si in actori.
Da, sunt de acord cu tine, ca ori facem greva, ori nu mai facem. Si stii ceva? Imi doresc ca pentru 2-3 zile, nimeni sa nu lucreze. NIMENI. Dar nu sa se mearga la serviciu, etc, etc. Toata lumea sa stea acasa. Si atunci sa vedem. Numai ca, vezi? Nu se poate. Intervine faza cu medicii, pompierii, pilotii, etc. 🙂
Si mai stii ceva? Zilele acestea am urmarit grevele care au avut loc. Si stii ce am realizat(dupa numarul de participanti)? Faptul ca Revolutia din 1989 nu a fost facuta de romani. Clar!
sa nu munceasca nimeni 2-3 zile e utopic si pe langa asta nu rezolva nimic 🙂 sa vedem ce? ce fac guvernantii? nimic. pentru ca ei nu mor de foame, au conturi, au posibilitatea sa plece din tara si sa cheltuiasca acolo. cine moare de foame daca nu face nimic? noi.
cu revolutia e discutie lunga. dar pe scurt: revolutia a fost facuta de comunisti 🙂 sa-ti amintesc ca oamenii aia au fost stransi de partid la demonstratie? si de fapt a degenerat? (ma rog, a fost coordonata sa degenereze).
Asa cum poti sa schimbi canalul, poti sa schimbi si teatrul. Nu-ti convine, te ridici, pleci, le ceri banii inapoi si data viitoare te duci la un teatru privat. Sau la stand-up comedy.
Unii sunt mai cu mot pentru ca asa e normal. Anormal e sa fim toti egali cu forta, asa cum sugerezi tu aici si in postul despre motociclisti/biciclisti.
alex chiar nu ti-ai dat seama inca, dupa atatia ani ca bugetarii fac ce vrea muschiu’ lor? de ce sa nu faca greva daca pot? eu daca fac greva ma da afara si imi ureaza si o zi buna la sfarsit… ei daca fac greva ii da la televizor si zice toata lumea… vai mititeii ce oropsiti sunt. unii chiar sunt. exista si oameni destepti in sistem, exista si oameni muncitori si corecti… dar 80% sunt mediocrii si pur si simplu nu pot mai mult de atat ca daca ar fi putut si ar fi vrut nu mai lucrau de mult la stat.
cat despre actorii aia… e pe principiul sa moara si capra vecinului: daca eu nu mai am bani hai sa imi bat joc si eu de aia care totusi m-au adus unde sunt, de public. si totusi bovinele incaltate vor continua sa vina pentru ca lor li se pare normal ce se intampla si ii aplauda. RUSINE!!!