Am fost aseară la România – Franţa şi m-am bucurat de stadion şi de atmosfera de sărbătoare alături de 50.000 de oameni. Ar fi multe lucruri nasoale de zis, mai ales despre meci. Dar ce sens are? Să ne amintim de ziua asta frumoasă şi peste 30 de ani.
Şi toate detaliile arătau că în sfârşit avem şi noi un stadion „ca afară”. Anunţa asta şi aleea luminată puternic, anunţa asta şi gazonul impecabil din afara stadionului. Iar în interior chiar părea că ne-am civilizat peste noapte. Oamenii erau mult prea impresionaţi ca să-şi aducă aminte că sunt români şi să facă ceva nepotrivit.
De sus, din sectorul 330 (tribuna a 2-a, fix pe mijloc), imaginea iţi tăia respiraţia. La propriu. Lumea aplauda, cânta, striga. Nu mult, că nu suntem obişnuiţi să ne încurajăm echipa fără încetare. Pe urmă a început meciul. Iar timpul pe stadion parcă s-a scurs mult prea repede. Din înaltul tribunei parcă trecuse o singură repriză când s-a fluierat finalul.
Nu ştiu de voi, dar noi aşa am lăsat locurile pe care am stat aseară. Păcat că nu erau mai multe coşuri de gunoi la ieşire.
Noaptea, când am ajuns acasă, mă gândeam la un singur lucru: „Englezii au vreo 3 stadioane ca National Arena. Doar în Londra”.
1 comentariu. Leave new
Odata cu noul stadion, banuiesc ca s-a intarit si paza si nu mai poti intra ca prin branza in zone neautorizate. Vedem la Otelu’ cu ManU 😀