Trebuie să fi fost o zi glorioasă pentru toţi pasionaţii cea în care revista Cutezătorii a anunţat primul concurs naţional de bandă desenată alături de Pif Gadget, concurs prezidat de Jose Cabrero Arnal însuşi. S-au primit 4100 de planşe, au fost acordate 230 de menţiuni, iar câştigător a fost Radu Marian, cel care avea să devină un cunoscut caricaturist român.

Era anul 1970, comunismul îşi trăia momentele de glorie, Ceauşescu nu plecase încă în Coreea de Nord (de unde s-a întors cu idei megalomane). Cu toate astea, revistele erau ceva rar, mai ales cele pentru copii. Printre personajele de legendă se numărau Haplea,  imaginat de scriitorul macedo-român Nicolae Batzaria, Tiriplic cel norocos, sau Soldatul Neaţa (un fel de MASH autohton pe bandă desenată). Printre desenatorii care au pus umărul la dezvoltarea benzii desenate în România stă scris şi numele lui Gică Petrescu, colaborator la revista Universul copiilor, editată între 1925 şi 1948.

Apărută în 1886, odată cu primul număr al Revistei Copiilor, banda desenată românească a supravieţuit vreme de 2 războaie, monarhie şi comunism, pentru ca mai apoi să fie aproape răpusă de capitalism. Totuşi, ea rezistă şi azi, la iniţiativa unor oameni probabil la fel de pasionaţi ca participanţii la concursul organizat de revista Cutezătorii cu 40 de ani în urmă.

Toate informaţiile de mai sus le-am aflat vizitând Muzeul Benzii Desenate, aflat în incinta MNAC. Până pe 16 octombrie vă oblig să mergeţi acolo. E gratis, în caz că vă făceaţi probleme. Din păcate n-o să vă invite pe mail nicio piaristă, va trebui să mergeţi singuri şi să descoperiţi muzeul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu