
Ieri am participat la audiţia în premieră mondială a noului album Vama, intitulat 2012. Au fost vreo 40 de oameni în Garajul Europa FM (care e mult mai mic decât mă aşteptam). Am ascultat cele 12 piese noi, băieţii au comentat pe scurt fiecare piesă. Deocamdată nu vreau să mă dau cu părerea, dar le-am rugat pe câştigătoarele concursului de pe blog să-mi spună cum li s-a părut experienţa:
Adina:
2012 e un an al schimbării, al începutului pentru mulţi dintre noi. Se pare că şi pentru Vama. M-am bucurat tare mult că am făcut parte din acel cerc restrâns care a avut bucuria să asculte în premieră noul album Vama.
Altfel simţi emoţia şi mesajul unei melodii când ştii povestea ei şi altfel asculţi un album când ştii că s-a lucrat la el mai bine de trei ani. Vama 2012 e despre iubire, trecut şi prezent, vise, speranţe şi frici. M-a bucurat că albumul are atât melodii ritmate, cât şi unele mai lente, aşa că nu ai cum să te plictiseşti ascultând-ul (am fost atentă şi la orchestraţie, chiar se observă o schimbare). După audiţia de aseară mi-au rămas în minte “Departe”, “Rolul Soarelui” şi “Epidemie de iubire” (care cred eu că ar avea succes la radio).
A fost o experienţă frumoasă, o bună metodă de a promova un album şi abia aştept să apară, pentru a asculta din nou toate piesele!
Elena:
A fost o experienţă plăcută în care am reuşit să-l văd pe Tudor Chirilă pentru prima oară şi am reuşit să fac şi o poză cu el 🙂 Albumul Vama a fost foarte bun, cel mai mult mi-au plăcut melodiile Post Iubire, Rolul Soarelui şi Să dansăm. Totodată am aflat şi amănunte mai puţin cunoscute despre producerea albumului. Abia aştept să vină 16 mai pentru a cumpăra albumul. Mi-a plăcut foarte mult ideea de audiţie.