Bucureşti, miezul unei zi de primăvară, o terasă oarecare.
Doi cetăţeni pe la a doua tinereţe trec prin faţa terasei, vorbesc tare, unul observă că toată atenţia s-a mutat pe ei. O duzină de perechi de ochi îi fixează pe gălăgioşi, unul dintre ei îi face semn celuilalt. Concluzia lor vine rapid, până să iasă din câmpul vizual al mesenilor şi să se piardă pe după o casă care flanchează curtea în care e pitită terasa:
– Ia uite, domnle, la ăştia, cum stau ei şi n-au nicio treabă…
