Tag

oameni

Fascinanta lume în care trăim

0

Am intrat aseară pe Youtube şi la secţiunea de recomandări Live aveam un stream de la canalul Space&Universe care transmitea o înregistrare a unei lansări de Falcon Heavy de acum câteva zile (apropo, specialiştii de la SpaceX au reuşit să aterizeze controlat toate cele 3 rachete folosite pentru propulsarea lui Falcon Heavy). Aici prima discuţie ar fi de ce îţi permite Youtube să dai impresia că un anumit eveniment este live, e o formă de fake news şi asta. Eu în primele minute am crezut că e chiar lansarea live, nefiind la curent cu fiecare dată de lansare a rachetelor.

În paralel tocmai se difuza Prohodul în direct de la Mânăstirea Putna (care are şi canal de Yotube din câte se pare). Religia şi tehnologia, braţ la braţ, în live-urile de Youtube. Puţin mai la dreapta un băiat vorbea despre jocuri. Probabil că făcea o grămadă de bani în momentul respectiv, similar cu ce strângea BOR doar la evenimentul de la Putna.

Citeste tot articolul

Cum să nu-ţi placă proprietarii din rezidenţialele noi?

7

Priviţi acest gard, el este expresia tuturor libertăţilor prost înţelese de români. Gardul respectiv blochează accesul pietonilor printr-o parcare a unui bloc nou, într-un cartier oarecare de la marginea Bucureştiului. Practic, pe acolo oamenii trec de zeci de ani, în drumul lor spre o staţie de metrou. E o scurtătură printre blocuri pe care o foloseau, probabil, câteva mii de oameni. Nu era vreun flux continuu de pietoni, nu se trecea cu maşina, pur şi simplu treceau oameni din când în când.

Chestie care i-a deranjat pe proprietarii din acest ansamblu rezidenţial construit în spatele unor blocuri din perioada comunistă. “Păi cum, pe proprietatea mea, să se plimbe lumea după cum are chef”? Aşa că au îngrădit toată parcarea, blocându-şi chiar şi lor accesul facil spre metrou. Acum au de ocolit un bloc lung, ceea ce înseamnă vreo 5 minute în plus de mers pe jos. 

Ce mi se pare cu adevărat mindfuck este că astfel de oameni au o atitudine de cuceritori în privinţa zonei. Nu toţi, evident, dar cei care vin cu impulsuri de marcare strictă a proprietăţii sunt tot ăia care se uită cu superioritate la săracii din cartierul în care au aterizat. Şi care sunt cei mai agresivi, că ei au dat bani mulţi, inclusiv pe locul de parcare. Probabil că e o chestie psihologică şi în primii ani e mai dezvoltat acest simţ al proprietăţii.

Citeste tot articolul

Smart people, stupid decisions

1

Discutam recent cu nişte cunoscuţi despre un cetăţean care a luat nişte decizii proaste în viaţă şi acum trage ponoasele. Iar discursul general era unul de văicăreală. “Vai, dar cum, el, un băiat atât de deştept, să facă una ca asta? Dar cum e posibil?” Personajul în cauză chiar e un băiat deştept, ceea ce e foarte diferit de a fi perfect. 

Efectiv sunt situaţii în care oamenii deştepţi iau şi ei decizii proaste în viaţă. Se împrietenesc cu oameni dubioşi, aleg joburi proaste, fac afaceri falimentare. Am o prietenă care şi-a cumpărat o maşină cu gândul că va lua carnetul în scurt timp, a ţinut-o mult timp parcată în faţa casei, apoi a dat-o direct la Remat, că nu mai era bună de nimic. Asta nu schimbă faptul că e o tipă smart. Pur şi simplu a făcut o alegere proastă.

Problema apare în momentul în care alegerile proaste vin în lanţ. Sau când nu învăţăm nimic din ele. Dar în niciun caz nu trebuie să-i tăiem de pe lista oamenilor mişto pe cei care fac astfel de alegeri.  

Oameni care şi-au făcut plinul

8

Mă uitam recent la My Next Guest Needs No Introductionla episodul cu George Clooney, şi mă minunam cât de relaxat e omul ăsta şi cum îşi vede de viaţă. S-a căsătorit, a făcut un copil şi acum se bucură de familie, în casa lor din Italia, fără să-i pese de tot ce se întâmplă la Hollywood. Chiar explică în interviu că nu mai ia chiar orice rol şi că e mai mult interesat de regie, de proiecte cu adevărat provocatoare etc.

Ăsta e genul de om care şi-a făcut plinul şi care ştie să se oprească. Sunt extrem de rari şi de obicei pur şi simplu nu-i observi pentru că la un moment dat dispar parţial sau total din lumina reflectoarelor. Despre Jack Nicholson s-a spus că are un început de demenţă, că nu mai reţine replicile şi că de-aia n-a mai apărut în filme. Ok, dar asta nu i-a oprit pe alţii să joace.

Citeste tot articolul

Oameni de urmărit în 2018: Echipa EFdeN

0

Am aflat de proiectul Prispa prin 2012. Era vorba de prima locuinţă solară din România care participat la ceva competiţie internaţională. Nu mai ştiu exact de la cine am aflat de ei, cunoşteam pe cineva care s-a implicat direct şi care mi-a povestit despre asta. Ţin minte că m-a super entuziasmat povestea, dar că n-am reuşit să ajung la nicio prezentare susţinută de ei atunci. 

2 ani mai târziu, aud de un proiect cu o casă solară, cu participarea la o competiţie internaţională şi aşa mai departe. Aflu că e vorba de o parte din echipa Prispa şi care voia să construiască o casă. Şi-atunci am avut 2 gânduri: 1) păi n-au mai construit-o odată?; 2) cât să tragi, frate, de casa aia?

Mai trec nişte ani, echipa EFdeN e tot mai vizibilă, mult PR, apariţii în presă. 30 sub 30 Forbes, Revista BIZ etc. Şi eu mă gândeam în continuare că e mişto, dar uşor exagerat să tragi atâţia ani de un proiect. C’mon, casa aia a fost în 2012, până când să mai vorbeşti de ea? E şi un concept legat de modul în care te rupi de trecut ca să mergi mai departe profesional, dar nu mai ştiu cum se numeşte. Sigur găsiţi ceva pe tema asta la Cristina.

Citeste tot articolul

Presiunea socială funcţionează

2

Maşina despre care am scris în articolul ăsta a dispărut de acolo de vreo 2 zile, la fel şi celelalte maşini de poliţie abandonate la secţia respectivă. Nu-mi fac iluzii că ar fi meritul meu, cel mai probabil e vorba de acest reportaj făcut de ŞtirileProTV. Însă important e rezultatul, iar ideea de bază e că ăsta e singurul mod în care merg lucrurile, prin presiune exercitată de societate.

Şi nu e vorba doar de instituţiile statului, ci şi de companii private sau de orice individ. Odată ce le sunt expuse problemele, oamenii au tendinţa de a fi mai motivaţi să le rezolve. Altminteri se prefac că nu ştiu de ele şi îşi văd de viaţă. Să nu vă imaginaţi că responsabilii de la secţia de poliţie nu ştiau de maşini, dar probabil că n-aveau chef să pornească întregul proces birocratic. În momentul în care subiectul a devenit o ştire, s-au dat nişte telefoane şi s-a rezolvat instant, chiar dacă maşinile stau de ani întregi acolo.

De-asta spun că sunt utile articolele nasoale pe care le mai scriem eu, Vali şi încă câţiva. Pentru că fără ele n-ar avea nimeni chef să schimbe diverse porcării. Până când nu sunt arătaţi cu degetul, unii merg pe burtă, ba chiar se dau imaculaţi. Iar presiunea socială e singura care poate schimba ceva. Nu numai pe net, ci şi pe stradă, unde orice măgărie ar trebui sancţionată verbal. Lumea în care trăim se poate schimba cu vorba bună sau cu biciul. Dacă nu reacţionăm în niciun fel nu schimbăm nimic.

Utilitatea oamenilor incomozi

1

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face atunci când lucrezi cu o echipă e să elimini oamenii ce par incomozi, cei care pun mereu întrebări, cei care nu gândesc la fel ca tine şi care au curajul să te înfrunte sau care pur şi simplu nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Cu cât e echipa mai mare, cu atât e mai important să ai şi astfel de oameni în jur. Dacă echipele mici au nevoie de armonie pentru a putea evolua, echipele mari, formate în jurul unor lideri, trebuie să conţină şi câţiva oameni “incomozi”.

Citeste tot articolul

Zău că aş vrea să fiu mai bun, dar n-am cu cine

2

Sărbători, cumpărături pe ultima sută de metri, miel, cozonac, bla bla. După ce le-am rezolvat pe toate, intru la Lidl să iau un sos nachos, pentru că ce spune mai bine tradiţie creştin-ortodoxă decât o pungă de tortilla cu nachos după drob şi cozonac?

Şi după ce iau sosul ăla medium care este o poezie franceză, mă aşez la coadă, 3 persoane cu câte 150 de produse în faţa mea. Asta e, sunt tânăr, am toată viaţa înainte, ar fi păcat să nu o stau la cozi. Moment în care apare o cuconiţă de oraş. Le ştiţi, 60+, compleu cu sacou de o culoare şi fusta de altă culoare, coafată, machiată şi cu un parfum mai dulce decât somnul de dimineaţă. Trece pe lângă mine, se opreşte la domnul din faţa mea şi îi şopteşte zâmbitoare: “Nu vă supăraţi, am şi eu 2 produse, pot să o iau înainte?”. Cetăţeanul aprobă din cap, vădit încurcat de tupeul cucoanei.

Citeste tot articolul

Voi cu ce plecaţi de la job?

1

Ştiţi cum era în anii de comunism, oamenii se făceau că muncesc, Statul se făcea că-i plăteşte. Drept răsplată, fiecare pleca de la muncă cu diverse materii prime. Muncitorii de la Dacia mai luau câte o piesă, lucrătoarele din confecţii doseau o bucată de material, fiecare se descurca cum putea. Era şi bancul ăla cu omul care fura pe rând piese de bicicletă şi ajungea să monteze un Kalaşnikov la final.

Obiceiul s-a păstrat şi după ’89, mai ales în locurile în care patronii erau mai puţin atenţi la ce fac angajaţii. Totuşi, eram convins că metehnele astea sunt pe cale să dispară. Până când am auzit cea mai tare poveste cu un angajat hoţ.

Nae lucra de luni bune ca paznic la complexul respectiv, iar în ziua aia a venit cu o sticlă de Cola la muncă. A lăsat-o într-un colţ şi şi-a văzut de treabă. Orele treceau, căldura se înteţea, Nae nu lua nicio gură de Cola, ba chiar prefera să bea apă de la robinet. Până când a venit patronul şi l-a întrebat de ce nu bea din Cola aia. Nae i-a răspuns că o păstrează s-o ducă acasă, că de-aia a cumpărat-o. Nu ştiu dacă asta a trezit suspiciuni patronului sau omul pur şi simplu avea o super poftă de Cola, cert e că a vrut să ridice sticla şi aproape că n-a reuşit. Nae furase cuie şi le ascunsese în, aţi ghicit, sticla de Cola. :))

Pentru domnişoarele care n-au mai fost într-un magazin de bricolaj în ultima vreme, un kilogram de cuie e aproximativ 4 lei. Iar într-o sticlă de Cola de 2 litri nu cred că încap mai mult de 4-5 kg de cuie. Adică omul a stricat o sticlă de Cola de 5 lei ca să fure nişte cuie de vreo 20. 15 lei profit, nu? V-am zis, nu era vorba neapărat de bani, mai degrabă voia şi omul să plece cu ceva de la job.

Foto: nails via shutterstock

Suntem bloguri sau suntem oameni?

8

2015 n-a adus foarte multe schimbări în blogosferă, însă a adus mai mulţi autori pentru o serie de bloguri cunoscute de la noi. Unele fac tranziţia spre blogurile colective, altele merg spre ideea de revistă online. Sunt şi bloguri pe care scriu mai mulţi autori fără să fie specificat acest lucru. Nu o să dezvolt, pentru că e nimic oficial, doar informaţii care circulă pe la colţuri. Mie mi se pare că e o situaţie nedorită, mai ales că vorbim de bloguri personale, unde mă aştept să scrie autorul, nu un ajutor de-al lui.

Iată care sunt categoriile de bloguri cu mai mulţi autori:

  1. Blogurile pe care se publică guest posturi frecvent – Prinţesa Urbană e primul exemplu care îmi vine în minte, Ioana publică des postări primite pe mail.
  2. Blogurile care au anumiţi invitaţi permanenţi – Bazavan.ro – Cristina a adunat o serie de oameni cunoscuţi care contribuie cu articole periodic.
  3. Blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori în numele aceleiaşi persoane, neasumat
  4. Blogurile care au făcut trecerea spre reviste de lifestyle, sau merg în direcţia aia – Raluxa încearcă aşa ceva.
  5. Blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori, asumat – Chinezu şi Vlad Dulea sunt exemplele care îmi vin în minte. Nu mi se pare o idee bună deloc, am intrat de câteva ori să citesc ceva la Vlad, am văzut că e un articol scris de altcineva, am ieşit imediat.

În continuare cred că blogurile colective nu pot funcţiona în România, oamenii preferă să tragă pentru ei decât pentru un scop comun. Guest-posturile vor fi mereu o abordare mult mai potrivită, mai ales că nu pun niciun fel de presiune pe ceilalţi autori, iar dacă e vorba de un blog cu numele unei persoane, cititorii nu vor fi dezamăgiţi când se mai nimeresc să citească articole scrise de alte persoane.

Cât despre blogurile personale pe care scriu mai mulţi autori, înţeleg că e o soluţie venită din lipsă de timp, dar zău că nu e benefic, chit că acest lucru e asumat sau nu. Ce legătură să mai fie între cititor şi autor dacă eu intru pe blogul lui Petreanu şi văd că a scris Marian Popescu, administrator de bloc? Cui îi pasă de ideile lui Marian Popescu? Sau, mai exact, cui îi pasă de ideile lui Marian Popescu exprimate pe blogul lui Petreanu? De-asta e blog personal, cu domeniu pe nume-prenume.ro, ca să îl citesc pe omul ăla, nu pe unul din spiriduşii Moşului.