in Ecommerce

O creștere mică pentru eMAG, dar tot e o creștere

Ieri a avut loc evenimentul de presă în care eMAG și-a prezentat cifrele pe anul fiscal precedent (1 aprilie 2025 – 31 martie 2026). Anul trecut vorbeau despre o creștere de 17%, într-un context în care finalul lui 2024 a fost cu panica alegerilor turudoiînapoi și apoi primăvara lui 2025 a fost în modul freeze pentru multă lume. Mă întrebam atunci cât ar fi fost creșterea eMAG dacă nu aveam provocările astea la nivel de țară.

Anul ăsta s-a vorbit despre o creștere de numai 3.9%. Cauza principală este încetinirea consumului, evident. Și Tudor Manea, CEO-ul eMAG Group, a vorbit despre provocările pe care le-au avut, strategia de creştere pentru următorii ani şi în ce mai investesc.

Ca să discutăm despre elefanţii din cameră mai întâi: la partea de Q&A s-a ridicat problema celor 300 de concedieri. Ele au fost făcute după ce ani la rând eMAG a tot crescut echipa. Acum au ajustat lucrurile, ceea ce nu poate fi niciodată plăcut. 

Al doilea elefant din cameră: taxa pentru servicii operaţionale care e între 1 şi 4 lei din câte am observat eu. A întrebat cineva ce-i cu ea, au spus că au introdus-o pentru că toate estimările lor financiare erau făcute la 8 lei motorina şi după războiul din Iran au crescut foarte mult costurile astea logistice. La 100 de milioane de comenzi anuale în ecosistem o taxă de 4 lei aduce nişte bani extra (mă rog, taxa nu e identică în fiecare caz, dar înţelegeţi ideea că se adună banii ăia). Înainte să introducă taxa respectivă eu începusem să mă gândesc mai mult la perspectiva resurselor risipite pentru comenzi banale şi ne-urgente. De exemplu, chiar dacă poţi să comanzi o carte sau un bec auto sau o sticlă de detergent de vase şi să obţii un preţ cel puţin la fel de bun sau mai bun decât în magazin, poate că n-ar fi o idee bună să comanzi un singur obiect mic. Ok, ai Genius, e peste 30 de lei şi nu plăteşti transport, dar dacă nu e urgent poţi foarte bine să uneşti comenzile într-o comandă mai mare.

Sigur, uneori s-ar putea să fie aduse separat (dacă ai un bec şi un detergent de vase), dar de cele mai multe ori sunt consolidate într-o singură comandă. Aşa am început să dau comenzile, nu le mai dau bucată cu bucată, mai ales când e vorba de produse consumabile la care fac restock cu câteva săptămâni înainte să se termine ce aveam.

Revenind la conferinţa eMAG, înainte de perioada asta cu consum scăzut aveau cam 25% din totalul de vânzări în campanii. Acum au făcut mai multe campanii şi promoţii, au ajuns la 35-40% vânzări din sales.

Cele mai mari scăderi au fost la produsele scumpe pentru casă (TV, frigider, maşină de spălat etc) pentru că a scăzut cu cel puţin 25% numărul de case vândute. 

Genius merge în continuare bine, au creştere de 25% acolo, adică vreo 300.000 de abonaţi în plus. 

Pe lângă Izi, serviciul pe care îl promovează cel mai mult în momentul ăsta este FBE (Fullfilment by eMAG). Adică acei parteneri din marketplace care le dau produsele să fie trimise direct din depozitele eMAG. Se pare că în felul ăsta cresc vânzările cu 50% pentru cei din FBE, în principal pentru că livrarea e mult mai rapidă. Aici e foarte simplă explicaţia: produsele pleacă şi noaptea spre easyboxuri, la orice comerciant obişnuit ultima comandă pleacă pe la 14:00 – 15:00 cel târziu. Ceea ce înseamnă că ai cut-off la 13-14. Toate comenzile date după ora asta pleacă a doua zi.

Momentan nu sunt planuri pentru o ţară nouă în care să intre eMAG (cel puţin în 2027). Ca opinie personală aici, a întrebat cineva de Republica Moldova, eu cred că mai repede intră în Grecia decât în Moldova (oricum au deja operaţiuni cu Flip). 

Am întrebat eu şi despre planuri pentru Profitshare şi platforma dedicată content creatorilor, se pare că pe termen lung vor fi unite cele două platforme, e clar că au început să fie mai interesaţi de zona asta după ce au văzut că funcţionează foarte bine lucrurile pentru concurenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu