Priviţi acest gard, el este expresia tuturor libertăţilor prost înţelese de români. Gardul respectiv blochează accesul pietonilor printr-o parcare a unui bloc nou, într-un cartier oarecare de la marginea Bucureştiului. Practic, pe acolo oamenii trec de zeci de ani, în drumul lor spre o staţie de metrou. E o scurtătură printre blocuri pe care o foloseau, probabil, câteva mii de oameni. Nu era vreun flux continuu de pietoni, nu se trecea cu maşina, pur şi simplu treceau oameni din când în când.

Chestie care i-a deranjat pe proprietarii din acest ansamblu rezidenţial construit în spatele unor blocuri din perioada comunistă. „Păi cum, pe proprietatea mea, să se plimbe lumea după cum are chef”? Aşa că au îngrădit toată parcarea, blocându-şi chiar şi lor accesul facil spre metrou. Acum au de ocolit un bloc lung, ceea ce înseamnă vreo 5 minute în plus de mers pe jos. 

Ce mi se pare cu adevărat mindfuck este că astfel de oameni au o atitudine de cuceritori în privinţa zonei. Nu toţi, evident, dar cei care vin cu impulsuri de marcare strictă a proprietăţii sunt tot ăia care se uită cu superioritate la săracii din cartierul în care au aterizat. Şi care sunt cei mai agresivi, că ei au dat bani mulţi, inclusiv pe locul de parcare. Probabil că e o chestie psihologică şi în primii ani e mai dezvoltat acest simţ al proprietăţii.

Ceea ce n-ar fi nicio problemă dacă astfel de zone rezidenţiale înghesuite printre blocuri ar fi fost ridicate în mod corect. Însă nu e cazul. De multe ori terenul e retrocedat pe nişte criterii discutabile (ca să fiu simpatic, dar uitaţi-vă la toate dezvăluirile despre gaşca lui Poteraş), apoi se dă autorizaţie de construcţie cu 1-2 etaje peste nivelul zonei şi mult prea aproape faţă de blocurile vecine etc. 

Practic, vin nişte cetăţeni, care se mută într-un bloc ce strică toată atmosfera zonei (la ai mei la bloc au dispărut cam 100 de locuri de parcare pentru a se construi un astfel de ansamblu), şi care mai au şi pretenţia să facă regulile prin zonă, că „ei au dat nişte bani”.

Cum să nu-ţi placă specimenele astea?

7 comentarii. Leave new

  • Mai bine sa pună o taxă pentru tranzitarea proprietății private.
    Nu mi se pare în regulă relatarea, nu aduci argumente solide în ceea ce privește împrejmuirea, doar niște suspiciuni care nu au legătură cu subiectul principal al mesajului.
    Îmi lași impresia ca ești precum cei care cer împrumut un set de chei și uita sa îl aducă cu lunile. Chiar dacă parchezi pe același loc de parcare din strămoși, nu înseamnă că îți aparține și ca destinația sau utilizatorul acestuia nu poate fi alta /altul .
    Mai gândește-te! 🙂

    Răspunde
    • Stai, cum? Taxă de tranzit?
      Nu aduc argumente solide în ceea ce priveşte împrejmuirea pentru că nu există. S-a făcut random, fără vreo logică.

      Ce treabă au cheile cu împrejmuirea? Nu, proprietatea privată nu e valabilă până la absurd. De exemplu, nu-mi poţi interzice să respir un aer spunând că vine de pe proprietatea ta privată.

      Ar trebui să existe nişte limite rezonabile. Într-o societate normală, se dădea autorizaţie de construcţie cu condiţia să nu se influenţeze major comunitatea. Eh, chestia asta influenţează comunitatea. Sunt oameni care îşi schimbă traseele din cauza unui gard, ajung să cumpere de la alte magazine, antreprenori care îşi văd profitul diminuat doar dintr-o chestie simplă ca asta. Şi pot continua cu exemplele.

      PS: Nu e la mine în cartier, nu mă afectează în mod direct, doar cunosc zona şi am observat cum e cu fluxul de persoane pe acolo.

  • Cu un cleste de fier-beton ai rezolvat problema in 5 minute. Sau urmaresti ce masina pleaca de dimineata din parcare si legi gardul de ea.

    Răspunde
  • Da, taxă! Mi se pare soluția ideală și elegantă , mulțumești și locatarii blocului, cât și navetiștii!. Dacă nu îți convine sau nu îți permiți sa plătești, poți sa ocolești.

    Împrejmuirea s-a făcut în urma decizii, pentru unii logică, pentru alții ilogica. Aerul nu e proprietate privată, dar terenul este!

    Nu îmi plac discuțiile în care argumentam raportat la o societate normală, în condițiile în care cu toții recunoaștem ca suntem departe de acest ideal.
    La cum expui problema ești un mic „drama queen”.

    Dacă hoinaru își face magazin lângă proprietatea mea, nu sunt obligat sa ii asigur locuri de parcare, sa ii amenajez căi de acces sau chiar sa afișez materiale publicitare pentru magazinul sau.
    Ai o afacere, nu o organizație de binefacere.
    Înțeleg la ce te referi cu binele comunității, dar nu îmbrățișez ideea, de aceea problema nu e la mine sau la alții ca mine, problema e la autorități care permit chestia asta. Sunt de părere ca educația se face mult mai rapid prin constrângere decât prin exemple pozitive.

    Decât sa încerci sa ma convingi pe mine despre cum stau lucrurile în lupta dintre bine și rău, comunitate și proprietari, nevoi și drepturi, mai bine ai face o interogare după adresa imobilului în baza de date a primăriei de care aparține și poți determina dacă are sau dacă nu are autorizație de construire. În cazul în care nu are, faci o sesizare cu privire la acest aspect și aștepți răspunsul lor.
    Ce zici, not all superheroes wear capes?

    Răspunde
  • Pe mine mă uimește mai degrabă logica ta. Pe bune construiește unul pe proprietate privată și tu te miri că nu iese cum vrei tu.

    Răspunde
    • Ce treabă are ce vreau eu. Proprietatea privată nu înseamnă că poate construi orice vrea. Există norme de înălțime, peisagistică, arhitectură. Toate au legătură cu impactul asupra comunității.

  • As vrea sa vad poze din mai multe unghiuri, ca poza asta nu spune toata povestea. Ne dam cu parerea doar sa ne aflam in treaba

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu