Sărbători, cumpărături pe ultima sută de metri, miel, cozonac, bla bla. După ce le-am rezolvat pe toate, intru la Lidl să iau un sos nachos, pentru că ce spune mai bine tradiţie creştin-ortodoxă decât o pungă de tortilla cu nachos după drob şi cozonac?

Şi după ce iau sosul ăla medium care este o poezie franceză, mă aşez la coadă, 3 persoane cu câte 150 de produse în faţa mea. Asta e, sunt tânăr, am toată viaţa înainte, ar fi păcat să nu o stau la cozi. Moment în care apare o cuconiţă de oraş. Le ştiţi, 60+, compleu cu sacou de o culoare şi fusta de altă culoare, coafată, machiată şi cu un parfum mai dulce decât somnul de dimineaţă. Trece pe lângă mine, se opreşte la domnul din faţa mea şi îi şopteşte zâmbitoare: “Nu vă supăraţi, am şi eu 2 produse, pot să o iau înainte?”. Cetăţeanul aprobă din cap, vădit încurcat de tupeul cucoanei.

După ce am verificat să nu fie instalată vreo cameră ascunsă, o întreb de la distanţă: “Auziţi, dar pe mine nu m-aţi observat? Eram şi eu la coadă…”. Doar că duduia avea răspunsurile la ea şi mi-a zis înţepată: “Da, dar i-am cerut voie domnului”. Pentru că, nu-i aşa, dacă vrei să tai o coadă, ceri voie doar ăluia căruia îi iei locul. Nu conta că eu am un singur produs, chiar asta mă făcea cantitate neglijabilă.

I-am cerut să treacă înapoi la coadă, a refuzat, că are permisiune mai din faţă. Gen, fuck you, stai la coadă fraiere! Aşa că i-am cerut şi eu permisiune domnului care deja privea tăcut scena şi m-am băgat în faţa cucoanei. Să păstrăm ordinea istorică, nu? Evident, în tot timpul ăsta încercam să explic bipedei de ce nu e bine să fii nesimţit în viaţă şi cât de important e să stai la cozi. Ceea ce a adus un ultim argument: “Mă grăbesc la spital!”. Ăsta mi se pare argumentul suprem al bătrânilor din ziua de azi, spitalul. Cazuri sociale, bolnavi, viaţă grea, nemernicilor! Nu conta că are o pâine şi un pachet mare de unt, ea se ducea la spital. Toată lumea ştie că astea sunt chestiile cu care te duci la un om bolnav!

Ce m-a amuzat a fost că erau nişte cetăţeni la casele din jur care ar fi vrut să mă pună la punct, chiar am citit asta pe faţa lor, dar nu prea aveau ce să zică. “Băi, nesimţitule, las-o pe doamna să se bage în faţă fără să întrebe, nu auzi că se duce la SPITAL?!” ar fi sunat puţin deplasat.

Dacă am reuşi să renunţăm la aceste mici mojicii, sunt convins că am trăi mai liniştiţi în ţara asta.