În ultima vreme a început să mă sâcâie modul în care statul român iroseşte resursele pe care le are lăsându-le să putrezească pur şi simplu. Şi mă gândesc la clădiri, maşini, autobuze, trenuri. Există mii de exemple de astfel de bunuri care nu sunt exploatate în niciun fel, ci lăsate să se degradeze din diverse motive.
Undeva prin Colentina există o clădire părăsită pe care tronează un anunţ legat de adresa la care s-a mutat sucursala Electrica sau ce era pe-acolo. Locul s-a degradat tot mai mult în ultimii 2-3 ani, habar n-am de când e aşa. Ca ea sunt multe. Fosta poştă Vitan îmi vine acum în minte, eu am prins-o încă în funcţiune prin 2007-2008.
Loganul de mai jos e doar un exemplu din câteva sute. Doar la secţia asta de Poliţie sunt vreo 10 maşini abandonate. MAI a cumpărat nişte Volskwagenuri Polo noi, n-au mai fost bani pentru reparaţiile celor vechi. Aşa că maşinile alea putrezesc ocupând aiurea nişte locuri de parcare şi ţinând blocaţi nişte bani. Oricât de praf ar fi maşina asta, măcar 1000 de euro tot valorează dacă vinzi piesele. Nu zic că e rău că s-au cumpărat maşini noi, ci că singura soluţie pentru cele vechi a fost abandonul.
Vagoanele astea abandonate lângă Gara Obor? Bani. Autobuzele de aici? Bani. Ăştia sunt banii poporului român care putrezesc peste tot. Spaţii goale pe care nimeni nu se apucă să le vândă, maşini şi alte bunuri. Toate ne fac oraşele mai urâte şi ne ţin pe loc.
10 comentarii. Leave new
dai tu sfaturi dar daca se apuca lumea sa faca ce vrei tu … uite ce bonus pot sa obtina
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/perchezitii-la-cfr-marfa-intr-un-dosar-privind-vanzarea-de-vagoane-de-tren-la-fier-vechi-prejudiciul-estimat-la-6-mil-euro.html
concediu in zona un pic mai racoroasa, all inclusive, etc
altele parasite: fosta Regie a sarii de pe Calea Victoriei, unul din sediile Transelectrica din Piata Romana langa cinema Studio, alte multe masini de politie in fata sectiei de politie de pe str arh Ion Mincu
Poza cu masina de politia e de al sectia 7, chiar la mine pe strada. Au multe masini parasite acolo. Iar sectia de politie arata jalnic. Si locuri de parcare in zona sunt fix zero. Multe ocupate de masini parasite de politie.
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/anaf-scoate-la-licitatie-autoturisme-rulate-cu-preturi-de-la-850-lei-tva-inclus-cum-puteti-intra-in-posesia-lor.html
autobaza ratb din floreasca se goleste de autobuzele care pleaca pe traseu un fiecare zi, in zilele de lucru nu cred ca ramane vreun autobuz nemiscat.
Pariem că sunt o grămadă de autobuze care stau degeaba? 🙂 Trec destul de des şi le văd parcate în acelaşi loc, nu pot fi mereu în afara turelor.
Şi nu e singurul garaj/depou RATB care are problema asta.
Masinile alea de la sectia 7 le vad si eu zi de zi! In plus, nu stiu daca e normal ca ei sa ocupe parcari publice cu masini de politie, iar in parcarea lor sa fie parcare masinile lor personale.
Aceeasi situatie si la Sectia 21 de Politie. Au o parcare mare cu aproximativ 20 de masini de masini abandonate. Pline de rugina, unele pe butuci, fara roti, pline de praf si mizerie.
Chiar nu inteleg de ce nu le-au dat la Rabla cand au cumparat masini noi…ceva combinatie la mijloc?
Cred că nu e aşa simplu. Sunt obiecte pe inventar, trebuie să facă tot felul de chestii proceduri să le scoată din gestiune.