Ați observat ce efect enervant are încălzirea globală în România? De câțiva ani o scăldăm cu soare și vreme rece în decembrie și ianuarie, dar ne trezim cu zăpadă prin februarie sau început de martie, fix când nu mai are nimeni chef de asta.
Exact când ai zice că ai scăpat, că a venit primăvara și a fost o iarnă ușoară, te trezești cu 2 săptămâni sub nămeți. Bine, nu se compară cu zăpezile de altădată, însă sunt suficient de serioase încât să-ți dea planurile peste cap.
Așa mă aștept să fie și anul ăsta. Am prins niște zile chiar bune de iarnă, cu temperaturi scăzute dar cu soare. Am intrat cu optimism în multe zile de lucru (sunt mai meteo-dependent decât mi-aș dori). Iar acum mă gândesc cu dezamăgire la ce urmează. N-am chef să dau la lopată în februarie sau martie, nu mai vreau să port bocanci și mănuși când ar trebui să fac planuri pentru vacanța de vară.
Mocirlă? Locuri de parcare dispărute sub munți de zăpadă murdară? Polei și dublarea oricărui drum cu mașina? De ce trebuie să avem asta în februarie?













