in All Sports

Nadal e favoritul meu dintre cei trei mari jucători care și-au împărțit supremația în ultimii 15 ani. Forțat de mic și chinuit de accidentări, așa cum se preconiza, nu-i dădeam mari șanse lui Rafa dincolo de Roland Garros.

Iar după ultimul an cu toate problemele medicale și pauza uriașă, nici pe zgură nu-l mai credeam capabil de trofeu. 

Djokovic avea toate șansele să devină cel mai titrat tenismen din istorie, ba chiar să-și consolideze un avans serios. Asta până la povestea cu vaccinul. Anul ăsta s-au schimbat total datele problemei, mi-e greu să cred că la Wimbledon se va face vreo concesie pentru sârb. Mai rămân doar americanii, poate până atunci se declară încheiată pandemia și se relaxează toate restricțiile.

Doar așa l-aș mai vedea pe Djokovic campion de Grand Slam.

N-avem cum să spunem că lipsa lui Novak n-a contat în victoria lui Nadal. În sportul ăsta, la nivelul de acum, contează orice schimbare de tensiune a racordajului. O zi mai slabă, o minge ieșită la 1 mm de tușă, toate îți iau sau îți dau titluri.

Însă lupta incredibilă de care a fost capabil spaniolul s-ar putea să-i dea energie și pentru Roland Garros. Să-i demonstreze că încă mai poate. A zis-o și el pe teren, se gândea să se retragă, să fie ultimul Australian Open, acum vrea să mai încerce un an. În iunie va avea deja 36 de ani, Federer se va apropia de 41. Mi-e greu să cred că îi poate călca pe urme elvețianului, dar măcar un an tot mai are în rezervor, după cum l-am văzut duminică în timpul celor 5 ore și jumătate. Poate că niște victorii mari vor fi catalizatorul care să-i mai prelungească cu un an sau doi cariera. 

Ce bucurie mare ar fi!

În imaginea de sus Nadal (stânga) servește pe arena Suzanne Lenglen contra lui Guido Pella, în turul doi de la Roland Garros, în 2018. Mai jos e una din intrările în complexul RG, care îl onorează pe cel mai bun zgurist din câți au existat. Uneori mi se pare incredibil că am reușit să-l văd jucând și pe el, și pe Federer.

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu