Am developat nişte filme la isopatrusute

Antonia a primit de la tata un aparat foto pe film acum câţiva ani şi a început să facă poze cu el. Am luat nişte filme alb-negru, ne-am jucat amândoi cu diferite cadre. Şi am tot zis că mergem să le developăm cândva.

Până la urmă am ajuns la isopatrusute şi am lăsat 3 filme la ei, două alb-negru şi unul color. Din păcate, filmul color n-a ieşit. Probabil că a fost de vină temperatura la care l-am ţinut după ce l-am scos din aparat, sau faptul că am aşteptat prea mult până să mergem cu el la developat. Who knows.

Uitasem de aceste amănunte în fotografia pe film. Uitasem şi de emoţia pe care o simţi când duci filmul la developat şi te întrebi cât de bine vor ieşi pozele. 

Tata a avut studio foto la începutul anilor ’90, făcea preponderent poze de paşaport şi poze la nunţi, cred că am mai povestit pe blog diverse episoade din aventura lui antreprenorială. Am avut laboratorul în baie, erau tot felul de soluţii pe acolo, aparat de mărit etc. Ştiu nişte lucruri de bază, dar nu le-am aplicat prea mult şi am uitat unele dintre ele. 

Cu pozele astea îmi place ce-a ieşit, îmi aduce aminte de o vreme în care lucrurile erau mai simple. Nu făceai 1000 de poze într-o vacanţă, ci doar 72 de poziţii (adică două filme cel mult, dacă era un concediu lung, în care vizitai locuri noi; sau chiar 48 de poziții, că erau și filme de 24 de poziții).

Developarea şi scanarea au fost 75 de lei/film, la rezoluţia maximă (vreo 25 de MP, dacă îmi amintesc bine). Sunt 3 variante de preţ: 50, 65, 75 de lei. În funcţie de asta ai imaginile la o rezoluţie mai bună (8MP, 19 MP și 25 MP). Eu am mers pe 25 MP pentru că diferența de 10 lei mi se pare mică și nu știi niciodată când vrei să faci poster cu niște poze. Realitatea e că n-o să facem poze pe film la foc automat, așa că nu vor ajunge să ocupe enorm de mult spațiu.