În 2023 a apărut un excelent one-man show după Unchiul Vanea, cu Andrew Scott. Simon Stephens a scris o adaptare pentru Andrew Scott, care să poată fi jucată de un singur actor. A fost un mare hit în Wet End, la Duke of York’s Theatre. Apoi a ajuns și în New York, off-Broadway. Spectacolul a avut un boom când a fost introdus pe National Theatre Live, platforma de streaming din UK.
Sorin Miron a luat textul, a lucrat cu soția sa, Ariana Miron-Presan, pentru scenografie (și presupun că multe altele) și a pus în scenă un spectacol excelent la POINT.
Când m-am dus să văd spectacolul ăsta mă temeam că o să fac constant comparație cu Andrew Scott. Și e greu să bați un spectacol excelent. Dar Sorin Miron nu și-a propus asta, ci a adaptat la stilul lui, la ce poate și ce vrea el să joace. Nu mi s-a părut genul de rol construit ca omagiu. Nu că ar fi contat. Prea puțini vor fi cei din public care vor vedea online versiunea de pe National Theatre Live.
Însă pe scena de la Point am văzut 8 actori, într-un spațiu mic, folosit cu cap. Un one-man show care ține publicul în priză prin trecerile rapide de la o replică la alta, prin ieșiri și intrări în scenă ale personajelor. În mod surprinzător, e foarte dinamic acest spectacol care este jucat de o singură persoană.
Imediat după spectacol am scris pe Instagram că nu e genul de proiect după care autorii să spună ”ne-a cam ieșit”, ci un adevărat hit. Un spectacol-carte de vizită. Și mă bucur că se întâmplă la Point, un loc ce pare să fi căpătat o nouă energie artistică în ultima vreme. Vanya e sold-out în iunie, dar sigur o să se mai joace și la toamnă. Și sper să-l văd și în Festivaluri.
