one_big_band

Lowe România sărbătoreşte luna aceasta 20 de ani de activitate. În 1993 erau doar 7 oameni care au pus bazele Plus Advertising iar astăzi grupul are peste 200 de angajaţi şi 7 agenţii: Lowe and Partners (advertising), Initiative, BPN (media), MedicOne (comunicare medicală), Golin Harris (PR), SeniorHyper (digital), MobileWorks (mobile). Mie mi se pare că au crescut foarte mult în ultimii 5 ani pornind de la afilierea Lowe PR la reţeaua Golin Harris până la fuziunea dintre Senior Interactive şi Hyperactive. Nu ştiu cum stau în materie de revenues, dar probabil că sunt în primele 5 (poate chiar primele 3?) grupuri de comunicare din România.

O mulţime de evenimente dedicate acestei aniversări, foarte mişto petrecerea cu clienţi şi colaboratori (o mostră din Brenciu aici). Şi mai interesantă a fost discuţia de ieri, la care au participat Matt Neale – Preşedintele reţelei GolinHarris şi Jeremy Hine – manager EMEA la Lowe&Partners Worldwide, alături de Veronica Savanciuc – CEO Lowe Group.

S-a prezentat evoluţia cronologică a grupului, câteva campanii de succes şi s-au atins puţin şi trendurile actuale. Matt Neale a pus accent foarte mult pe inovaţie, a subliniat că Bridge-ul Golin Harris răspunde foarte bine nevoilor de comunicare din zilele noastre.

Câteva idei:
– la înfiinţarea Plus Advertising: Adidas was cool, Samsung was a cheap brand, we had faxes for communication and we were happy with that
– marketingul devine participativ, asistăm la democratizarea marketingului
– trebuie să construim media în ritmul de viaţă al consumatorului, în funcţie de cum consumă el media
– it’s all about telling stories – from copywriters to actual writers (Jeremy Hine)
– the lines between journalists and bloggers are very blur
– fiecare agenţie trebuie să se digitalizeze, nu doar cele de online (Veronica Savanciuc)
– „Our industry needs to hire more geeks” – Matt Neale
– „The difference between bloggers and journalists is that journalists need two sources” Matt Neale

Lucian Mândruţă, moderatorul evenimentului, a întrebat ce părere au despre ideile care iau amploare şi devin mai puternice decât brandul care le-a iniţiat sau care le-a susţinut. Şi s-a discutat pe exemplul Red Bull Stratos Jump, concluzia fiind că „the story was too powerfull, the brand became invisible”. Nu ştiu câtă lume a uitat de implicarea Red Bull în eveniment, dar cu siguranţă povestea a captat atenţia mai mult decât se aşteptau iniţiatorii.

Eu am întrebat cum e mai bine în social media: să faci chestii mari, de impact, care să rămână un timp în memoria consumatorului sau să faci chestii mici zi de zi. Matt Neale spune că cea mai bună variantă e un mix între campanii mari şi comunicarea de zi cu zi. Cred că în România e mai greu cu bugetele pentru aşa ceva.

M-a surprins convingerea celor doi invitaţi privind viitorul televiziunii (două articole bune aici şi aici). Atât Matt cât şi Jeremy sunt siguri că televiziunea aşa cum o ştim azi nu va dispărea prea curând şi că va exista mereu un public fericit să consume media în modul ăsta pasiv, chiar dacă peste 20 de ani bătrânii vor fi tech-savy. Nu ştiu ce să zic despre ultima parte, rămâne să vedem. Timpul ne va oferi răspunsuri la aceste întrebări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu