O veste neaşteptată: Profitshare e preluat de reţeaua 2Performant. Grupul eMAG primeşte bani şi acţiuni la 2Performant. Adică intră în acţionariatul companiei, care e listată la bursă.
Marius Pahomi iese din acest business, iar Dorin Boerescu devine singurul om important din afilierea românească.
Realitatea este că afilierea din România a devenit o chestie de super nişă de când au scăzut comisioanele.
Total de acord cu ce zicea Orlando prin comentariile unei postări de Facebook:
Afilierea a fost importantă pentru eMAG într-o perioadă în care încercau să se facă cunoscuţi pe internet. Astăzi miza eMAG este pe TV, pe radio, nu mai au nevoie să plătească procente din vânzări unor oameni care să-i promoveze.
Dacă Dorin Boerescu va creşte suficient de mult business-ul, probabil că ar putea urma o creştere a numărului de acţiuni pe care le are eMAG acolo, dar este long shot.
Astăzi sunt extrem de multe variante de făcut bani pe internet, nu mă aştept să o văd pe Sânziana Negru cu linkuri de afiliere pentru 3% din vânzări. Nu că n-ar face milioane de vânzări, desigur, dar ea vinde imagine, ştiţi ce zic?







