in Filme

Nu mă aşteptam la mare lucru de la „Back in action”, cel mai important film de pe Netflix de la începutul de an. Este revenirea lui Cameron Diaz după o grămadă de timp pe tuşă (vreo 10 ani), e cu Jamie Foxx, deci toate premisele să fie o comedioară de duzină. I-a dat play Antonia într-o seară şi după primele minute am zis că merită mai multă atenţie. Şi chiar a livrat filmul ăsta, contrar aşteptărilor. Este entertaining şi reuşeşte să nu fie atât de previzibil. Iar finalul dezvăluie şi indicii legate de o parte a doua, gând care chiar m-a entuziasmat (ha, ce tare, o să mai fie unul!). Ştiţi când mi-a trecut asta prin minte? La primul Kingsman.

Deci da, merită Back in action, fără să vă aşteptaţi să fie echivalentul de azi al unui Die Hard sau alte filme-simbol.

La polul opus este Subteran, de la care aveam aşteptări. Producţie românească făcută de Netflix, deci standarde, bugete, chestii. Ce-i drept, se vede bine, se aude bine. E muncit, e cu costume, cu decoruri, cu production value. Dar povestea are anumite momente atât de trase de păr încât te chinui să avansezi. Şi nu e ca la comedia de mai sus, la care accepţi că ăia sunt spioni şi alunecă cu avionul pe zăpadă până când scapă nevătămaţi. 

Subteran este serios, sau vrea să fie serios. E un film poliţist în adevăratul sens al cuvântului. Însă unele faze nu pot fi luate în serios. Un schelet ars din care (cel puţin în primele episoade) nu poate fi extras deloc ADN, o femeie presupusă a fi moartă sau cel puţin dispărută a cărei poză apare pe toate canalele de ştiri şi care totuşi se duce (vopsită) la petrecerea unor interlopi, plus multe alte detalii mai mici. Şi asta doar în primele 2 episoade! Vreau să le văd şi pe celelalte, sigur o să le văd, dar nu pot să spun că m-a super prins povestea, fix din cauza acestor scăpări. 

În schimb, îmi place cum sunt conturate unele personaje. Pentru asta o să mă chinui să-l văd până la final, maybe it picks up.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu