Au implementat parcare cu plată la mine la birou. Bănuiam că o să se întâmple la un moment dat, acum câteva luni a trecut cineva şi a marcat cu albastru locurile pe care oricum se parca. Practic, le-au amenajat. În timp ce eram în concediu au apărut şi panourile acelea albastre, care te îndrumă cum să plăteşti. Nu doar pe Şoseaua Pantelimon, ci şi pe Strada Elev Ştefan Ştefănescu, o străduţă paralelă cu bulevardul.
Străzile paralele nu au aşa ceva implementat, restul străzilor din zonă n-au, doar asta pe care parcam eu de obicei. Şi nu prea pricep logica prin care PMB a împărţit străzile cu primăriile de sector. Cazul ăsta nu e unul izolat, sunt străzi cu parcaje amenajate şi străzi „la liber”, care presupun că aparţin de sector. Dacă le-au luat pe zone, presupun că au acoperit toate străduţele care aparţin de PMB, nu-mi imaginez că au dat cu vopsea pe o stradă din zona Obor, pentru ca peste o lună să revină pe strada paralelă.
Fac parte din categoria oamenilor care consideră că e normal să plăteşti pentru parcare, în special în oraşele mari, unde locurile sunt puţine şi maşinile sunt mult prea multe. Dar mi-ar plăcea să existe un echilibru între oportunităţile pentru rezidenţi şi cele pentru cei care au treabă ziua într-o anumită zonă. De exemplu, eu nu pot să-mi fac un abonament de parcare la birou, singura opţiune este să plătesc 30 de lei pe zi, adică în jur de 7000 de lei pe an, ceea ce mi se pare foarte mult.
În schimb, rezidenţii pot scăpa fără să plătească nimic, dacă pleacă dimineaţa la 8 de acasă şi se întorc după ora 20:00 (parcarea e gratuită între 20:00 şi 8:00. Ce-i drept, nu prea mai găseşti loc de parcare dacă ajungi pe la ora aia în zonă, dar tot mi se pare o formă de pedeapsă pentru cei care au treabă ziua într-o zonă care nu e deloc centrală, e chiar în afara inelului central.
Momentan parchez pe alte străduţe, dar mă gândesc serios să-mi iau o electrică pentru drumurile prin oraş.








3 comentarii. Leave new
Daca ai doar ceva treaba, ocazional, platesti 30 de lei pe zi si gata. Dar tu ai locul de munca acolo. Ai optiunea scumpa sa platesti, sau sa folosesti transportul in comun..
Legat de impartirea strazilor. O fi fost o logica la un moment dat: de exemplu bulevardele principale, strazile cu scoli sau institutii publice, etc.
Insa dupa atatia ani, s-au impartit si despartit si dat inapoi de nu cred ca mai e vreun sens.
Observ doar cum se tot plange Primaria Sector 6 ca anumite strazi/bulevarde nu apartin de ei si ca fac petitii la PMB sa li se dea in administrare ori trotuarele ori strazile cu totul.
Tocmai ce a trecut azi de CGMB petitia sa ia zona de la Crangasi in administrare primaria de sector, ca sa il amenajeze.
Referitor la intrebarea lamuritoare despre cum sunt impartite strazile secundare intre PMB si sectoare.
PMB este proprietarul tuturor strazilor si terenurilor din jurul blocurilor. Modul de functionare neschimbat inca de acum 50 ani este ca PMB a concesionat administrarea anumitor spatii (cum ar fi locurile de parcare din jurul blocurilor) sau ale unor bucati din carosabil catre primariile de sector.
De mai multi ani (de 10-15 ani prin zona Romana – Dorobanti), dar mai ales in ultimii 5-10 ani, anumite sectoare (PS1, PS4 si poate si altele) au luat in administrare anumite portiuni din carosabil pentru a administra locuri de parcare cu plata. Fiecare sector cu regulile si modul lui de calcul.
De cand a venit ND si mai ales de cand a preluat Bujduveanu acum ~ 3 ani strategia pentru Parking Bucuresti (CMPB), de atunci PMB a oprit concesionarea carosabilului catre primariile de sector pentru amenajarea de locuri de parcare, asa ca intre timp singurii care mai amenajeaza locuri de parcare pe carosabil sunt cei doar de la CMPB (locurile cu albastru).
Asta e un lucru bun dpmdv fiindca se merge inspre a avea o singura metoda / societate de parking in Bucuresti si nu absurditatea de a avea 6-7 moduri de plata in functie de sectorul in care ai treaba … doar ca probabil ca va mai dura multi ani pana cand CMPB va prelua majoritatea strazilor din Bucuresti.
Din acest motiv poti intalni situatii absurde in special prin S2 unde din 10 strazi secundare apropiate, 2 au ramas la PS2 iar 8 la PMB (fiindca cele 8 nu fusesera luate inca in administrare de PS2 acum 3-4 ani, asa ca le-a luat apoi CMPB) sau si mai ciudat cu jumatate de strada la PS2 si cealalta la CMPB.
La CMPB abonamentul lunar chiar si pt persoanele juridice este de 100 euro/luna sau 1200 euro/an ceea ce poate parea scump (desi salariile din Bucuresti sunt destul de apropiate de cele din UE), doar ca prin UE metropolele > 2 mln locuitori (Viena, Roma, Paris, Berlin) nu ofera abonamente pentru non-riverani, ci au doar pentru riverani (70-150 euro/luna) asa cum si Bucurestiul ofera 2 optiuni pentru riverani (persoana fizica) la 660 lei/an adica (10-15 euro/luna), deci mult mai ieftin fata de metropolele din UE. Pretul de 660 lei/an e atat la CMPB cat si la cele de sector. In Viena, Roma, Paris, Berlin exista abonamente lunare doar la cele particulare (de genul Interparking) dar acestea sunt mult mai scumpe si fiindca sunt acoperite si cu CCTV, deci nu putem compara fair mere cu mere.
E greu de tras o concluzie, dar as zice ca suntem pe drumul cel bun atata timp cat CMPB preia in administrare cat mai multe locuri de parcare din zonele publice ale Bucuresti si nu ne trezim inapoi cu strategia duamnei Pandele-Firea care ar fi vrut sa concesioneze cat mai multe catre primariile de sector.