Am fost câteva zile în Anglia, în Londra și Oxford. Cadoul meu de Crăciun a constat în 2 bilete la teatru, la spectacolul Dear England, despre naționala de fotbal a Angliei sub conducerea lui Gareth Southgate. Spectacolul a plecat în turneu prin toată Anglia, așa că Antonia a luat bilete pentru Oxford, un oraș pe care îl aveam pe lista noastră de vizitat.
Și dacă tot ajungeam în Anglia, am stat 2 zile și la Londra, am văzut musicalul Moulin Rouge. Dar o să revin separat pe tema asta, e una dintre cele mai impresionante producții pe care le-am văzut vreodată.
Ziceam în titlu că am pierdut trenul de la Londra spre Oxford. Am plecat târziu de la hotel (unde ne-am întors după bagaje), a întârziat și metroul vreo 2-3 minute și am ajuns la 19:23 fix pe peron, n-am nimerit peronul bun, trenul plecase.
Și iată-ne cum cele două bilete de 6.5 lire bucata nu mai erau bune și ar fi trebuit să luăm altele. Doar că noi luasem biletele de tren la prețul ăsta în decembrie, online, la totemurile digitale din gară prețul era de 37.5 lire bucata. O întârziere de 2-3 minute costa acum 450 de lei.
Așa că m-am dus la casa de bilete a GWR (Great Western Railway) și am dat de un tip de culoare, masiv, cu dreaduri în cap. L-am întrebat dacă putem folosi biletele pe care le aveam pentru următorul tren (există și bilete flexibile, off-peak, care îți permit să te urci în orice tren vrei în afara orelor de vârf). Mi-a zis că nu se poate, că avem un alt tip de bilet. M-a întrebat cum de am pierdut trenul. I-am explicat că veneam de la hotel, că am schimbat metroul, a întârziat următorul și aia a fost. De unde sunteți? Din România.
Tipul s-a luminat la ochi și zice Ah, eu am fost în România, la București.
Iar eu, ca un român tipic, zic: Why? Și pe tonul ăla oribil de ”păi nu e nimic de văzut în București, de ce te-ai duce acolo?”. What do you mean ”why”?
Desigur, omul mi-a spus de Centrul Vechi, că s-a simțit foarte bine la noi, că e biletul de avion ieftin, că e băutura ieftină, că vrea să revină la București.
În timpul ăsta mi-a emis un bilet de voie pentru următorul tren spre Oxford, gratuit. Cine ar fi crezut că Centrul Vechi o să mă salveze de la o cheltuială de aproape 100 de euro?
Și care erau șansele ca din 10 ghișee deschise să nimeresc fix la tipul care fusese în România în excursie?
La întoarcere, la sugestia Antoniei l-am găsit pe tip și i-am lăsat numărul de telefon, i-am zis să-mi dea un semn când ajunge prin România.
