Fac parte din generaţia Harry Potter. Am prins fenomenul de la început şi am crescut odată cu Harry şi prietenii lui. Prima carte a apărut în 1997, iar eu am citit-o prin 1999 sau 2000, când a început să circule prin clasă. Nici nu mai ştiu cine a adus-o prima oară, dar sigur am împrumutat-o de la Radu, colegul meu de bancă din generală.
Harry Potter avea 11 ani la începutul cărţii, eu aveam 11 ani când am citit traducerea în limba română a primului volum. Apoi a apărut a doua carte, a treia, a patra, apoi au apărut şi filmele.
Ţin minte că mi s-a părut fabulos universul imaginat de J. K. Rowling. Şcoala într-un castel? Tablouri mari pe pereţi? O sală uriaşă în care să mănânce toţi elevii? Robe şi case diferite, fiecare cu emblema şi culoarea ei? Magazine cu dulciuri de toate felurile, în case vechi, din piatră, cu geamuri groase şi uşi mari din lemn? Fantastic! Totul mi se părea extraordinar.
Pe lângă asta mai era şi povestea unor adolescenţi de vârsta mea, nişte magie care te scăpa de orice probleme, happy-endul, scriitura bună. Dar pe mine m-a rupt întotdeauna universul în care se desfăşoară acţiunea. De la Anglia „obişnuită” pe care o vedeam la vremea aia în filmele cu Hugh Grant şi ce mai urmăreau ai mei, se făcea trecerea la o Anglie de basm, un loc absolut magic (nu neapărat pentru că avea vrăjitori şi mături zburătoare, ci pentru că avea locuri incredibil de frumoase, tradiţii diferite de ceea ce ştiam la vremea aia şi clădiri superbe).
Apoi am ajuns să călătoresc mai mult în Anglia, dincolo de Londra şi Liverpool. Şi mi-am dat seama că J. K. Rowling n-a inventat mare lucru din punctul ăsta de vedere. Doar a adaptat, a adus un pic de vrăjitorie în poveste, a schimbat nişte amănunte. Dar locurile alea şi tradiţiile, satele pitoreşti, prinse în timp, şi magazinele, şi şcolile de mare tradiţie care au „case” diferite, fiecare cu emblema şi culoarea ei, casele din piatră sunt toate acolo. Inclusiv sălile mari în care studenţii iau masa. Le găseşti prin Oxford, prin Cotswolds, chiar şi prin anumite colţuri din Londra.
Din toate astea s-a inspirat J.K. Rowling atunci când a scris Harry Potter. Femeia asta care a devenit o scriitoare extrem de bogată n-a inventat o altă Anglie, doar s-a bazat pe ceea ce a văzut prin călătoriile ei.
Şi chiar dacă o parte din mine a fost un pic dezamăgită că autoarea Harry Potter n-a făcut decât să recompileze şi să adapteze nişte lucruri, o altă parte este super recunoscătoare pentru că am ajuns să văd locurile alea.
N-o să intru acum în detalii, pentru că urmează postări separate despre Oxford şi Cotswolds, dar iată o poză cu sala de mese de la Christ Church College. Sala de mese a fost inspiraţia pentru cea din carte, iar pe holul care duce la această sală chiar s-au filmat scene din Harry Potter.
