Casual stuff

Am fost aseară la LaserTag cu o mai mulţi bloggeri. Toată chestia a fost organizată de Etherfast. S-a strâns acolo o gaşcă de DaAfacerişti şi am început să ne distrăm. Bobby s-a băgat în echipă cu Lucian şi cei roşii au câştigat de fiecare dată. Iar eu mi-am luat-o rău de tot. Undeva între locurile 15 şi 18.

Pe urmă, am mai furat-o şi la AirHockey (de la Corina, better now? 😛 ) , aşa de control. Şi pentru că se terminaseră jocurile la care puteam să iau bătaie, s-a spart gaşca. Dar o să mai mergem pentru că e amuzant să alergi pe întuneric… ar fi şi mai amuzant dacă n-aş pierde mereu.

A fost foarte mişto dar data viitoare vreau să fiu în echipă cu Luci! :))

Am primit-o de la Simona şi n-am avut când s-o onorez.

Ce e de făcut în 2009?

1. Hmm… trecem peste punctul 1 deşi am în cap ceva precis 😛 oricum, e de bine :-j

2. Job în advertising.

3. Păstrat toţi prietenii

Ce nu e de făcut în 2009?

1. Intrat cu restanţe în anul 3

2. Pierdut timpul aiurea

3. Enervat oameni dragi

Şi o dau mai departe la: Simona, Laura şi Ramona.

Am ajuns. După aproape o săptămână de vacanţă m-am întors acasă. Şi sunt atât de obosit încât nu sunt în stare să istorisesc într-un mod coerent. Dar mă revanşez mâine cu poveşti multe, poze şi filmuleţe. Pentru că a fost cel mai mişto revelion din ultimii ani. Şi nu ma aşteptam… Dar aşa se întâmplă de fiecare dată.

Mulţumirile şi alea alea tot mâine. Până atunci vă urez: Un an nou! Şi vă lămuresc eu pe urmă care e treaba cu urarea asta speciala :))

Asta se vrea a fi o recapitulare în vorbe a lui 2008.

Din mai multe motive, 2008 a fost similar cu o vizită la McDonald’s. Nu pot să găsesc o comparaţie mai bună.

În primul rând, la McDonald’s te duci pentru că ţi-e foame. Au cam trecut vremurile în care mergeai acolo ca la ‘ceva bun’. Tot aşa, anu ăsta m-a adus în unele locuri de nevoie. Pentru că nu puteam să văd filmul cu atenţie dacă nu aveam ceva în stomac.

În al doilea rând, stai un pic şi te gândeşti ce ţi-ai dori să mănânci. Comanzi, iar când trebuie să plăteşti, tresari ca şi când n-ai fi comandat tu. Mănânci rapid toate porcăriile pământului (şi eşti 100% conştient că sunt porcării dar le mănânci) şi mergi mai departe. Ce-i drept, uneori te simţi naşpa după un Big Tasty dar nu mai ai ce să faci.

În al 3-lea rând eşti la cumpănă. E genul ăla de activitate pe care nu vrei s-o faci, ştii că nu-ţi face bine dar o faci pentru că îţi e la îndemână. Nu te mulţumeşte că ai băgat chimicale în tine dar măcar nu îţi mai este foame.

Sigur… pe termen scurt poate ţi-a făcut rău, dar pe termen mediu ai scăpat de foame şi asta contează cel mai mult.

A fost un an în care am avut ocazia să comand multe chestii dar la sfârşit a trebuit să le şi plătesc. Din fericire am primit din partea casei nişte dulciuri sub formă de oameni.

Şi chiar dacă n-am avut parte doar de Chicken McNuggets, au mers şi McFishurile, şi DubluCheesurile… că nu e viaţa doar din lapte şi miere făcută. Poate uneori porţiile de cartofi au fost medii când voiam mari şi mari când ar fi ajuns şi mici dar s-a realizat un echilibru.

Deşi per total foarte prost (bun era de la Cafepedia în sus ;)) ) anul ăsta a ţinut de foame. Iar la anu ar trebui să văd de un desert ceva.

Mă tot gândeam zilele trecute care era atmosfera de Crăciun când eram noi mici. Am prins un moment destul de bun. Din punctul meu de vedere, a fost perfect, nu mi-aş fi dorit să fie altfel.

Îmi amintesc de momentul în care se termina şcoala şi începea curăţenia. Nebunie, cumpărături, ediţii speciale ‘Ceaiul de la ora 5’, concursuri în direct… televiziune. Şi zăpada. Care era cât de cât prezentă. Bradul pe care îl împodobeam ascultând singura casetă cu colinde pe care o aveam în casă urmat de „Singur Acasă” la a N-a vizionare sau „Greu de ucis”, la fel de proaspăt. Toate astea la lumina instalaţiei de pom.

În cele din urmă aveam parte de somn, trezit la 3-4 dimineaţa pentru verificarea cadourilor, trezit părinţii cu „A venit Moshuuuu”, desfăcut şi jucat cu cadourile în miez de noapte şi  iar somn. Până la 7, nu mai mult că începeau desenele. Şi erau cele mai mişto desene şi filme. Numai la ProTv, bineînţeles.

Am fost înainte de Crăciun la Auşan. Am înţeles că prin unele locuri se pronunţă Oşan, Ouşăn, Auşăn etc. El se numeşte Auchan, prietenii îi spun Auşan.

Şi cum ziceam, m-am dus ca la pomul lăudat. Când colo… nici măcar n-avea crengi. În sensul că nu era terminat. Ăuşăn era un mare şantier. Parcarea – plină deşi era trecut de ora colgate. Primu impuls a fost să cred că maşinile alea sunt puse la mişto. Pe urmă am descoperit o intrare dosită. Nu tu galerii comerciale, nu tu nimic. Iar în magazin.. haos total. Aşa gol cum era mi-a părut imens dar era doar gol şi nimic mai mult. Dar ştiţi.. e foame dă bani băeţi şi trebuia să ciugulească şi ei puţin din sărbătorile astea.

La preţuri ne-am distrat copios. O sticlă de Jack Daniel’s avea vreo 3 preţuri diferite. Ba era 77 de lei (la 0,75), ba era 84 de lei, ba 64 de lei. Am luat un cico şi nişte şerveţele şi am plecat. Ne vedem peste 3-4 luni când deschideţi şi hypermarketul.