Am trecut zilele trecute pe lângă magazinul oficial Topoloveni, aflat undeva în zona Armenească. Zonă destul de bună din Bucureşti, magazin amplasat stradal, firmă care vinde gem şi zacuscă. Foarte frumos, doar că gemul, dulceaţa şi ce produse mai au ei sunt prin toate magazinele mari, chiar şi prin alea de proximitate. Pentru că au produse bune la preţuri ok. Şi-atunci ce să faci cu un magazin de prezentare? Cine se trezeşte dimineaţa şi zice „ce-aş mânca nişte gem! Ia să străbat eu tot oraşul ca să ajung la reprezentanţă?”. Omul obişnuit intră în magazinul pe care îl frecventează, cumpără gemul şi a rezolvat problema. Pentru ce să deschizi un magazin pentru care ai nişte costuri destul de mari?
Povestea asta cu magazinele de prezentare de „la Bucureşti” e veche de pe la finalul anilor ’90. Toate firmele care produceau ceva local aveau boala asta, să ajungă în Capitală. Că acolo sigur vinzi de rupi, că e vadul bun, bucureştenii au bani + alte legende. Şi cei mai mulţi îşi dădeau seama după 1 an că businessul lor merge foarte bine şi fără să ai un magazin în care să-ţi prezinţi produsele. Că nu e ca şi cum se duce cineva să guste gem de prune înainte să-l cumpere. În plus, chestiile astea erau valabile acum 15 ani, dar în era internetului de ce ar mai investi cineva în prezenţă fizică dacă oricum e listat la raft în marile magazine?
