Astăzi a fost inaugurat pasajul Basarab, cea mai mare lucrare urbanistică de după ’89. Ca să marcheze cum se cuvine evenimentul, Sorin Oprescu, primarul pe care l-aţi ales, a deschis ieri pasajul doar pentru pietoni. Prilej de campanie electorală, mici, bere şi concerte. Primarul nu e de condamnat, a profitat la maxim de o lucrare terminată într-un final cu un buget de 2 ori mai mare şi o întârziere de vreo 2 ani. PR politic la greu.
Toate astea n-au mai contat pentru cele câteva mii de oameni care au fost pe pasaj ieri. Am trecut de două ori, o dată în miezul zilei, la 35 de grade. Lumea venise ca la o plimbare prin parc. Lipseau „doar” copacii, apa, aerul curat, umbra şi liniştea. Seara şi mai rău. Pasajul Basarab devenise un soi de faleză a unei staţiuni aglomerate la mijloc de iulie. Mai ales că vântul adia cuminte iar apusul era cel mai bun prilej de poze.
Uitându-mă la oamenii de toate felurile, care mai de care mai gătiţi, mă gândeam cât de tristă e situaţia. Am ajuns să ne bucurăm pentru un pod. Am ajuns să facem poze unui element menit să decongestioneze traficul. Sunt atât de rare întâmplările de genul ăsta, încât au ajuns să ni se pară evenimente demne de a fi sărbătorite.
Sigur, pozele rezistă peste ani şi ne vom putea mândri nepoţilor că am fost şi noi acolo în ziua aia. Dar aştept momentul în care ne vom face poze la inaugurarea unui parc sau măcar a liniei de metrou din Drumul Taberei.
PS: Iată şi cazul extrem, idioţii care s-au trezit (şi au făcut coadă!) la 5 dimineaţa ca să treacă primii pe pasaj.
Foto via










