afise

IN Casual stuff

Manafu ridică problema afişajului ilegal, care a devenit un fenomen tot mai răspândit, în ciuda existenţei spaţiilor amenajate. Oraşul arată tot mai urât cu afişele alea puse peste tot, plouate, sfâşiate, repetate la nesfârşit. Dar lucrurile nu se vor schimba prea curând, pentru că şi acolo e o mafie.

Ţin minte că îmi povestea cineva de adevăratul război pe care îl duc băieţii ăştia care lipesc afişe. Se face o risipă incredibilă în goana asta după publicitate outdoor. Organizatorii de evenimente, prin aceşti băieţi lipitori, se duelează seară de seară pentru o bucăţică de spaţiu la vedere. Dacă la 7 trece o gaşcă şi lipeşte bilete la un concert, după 2 ore trec alţii şi lipesc peste concert afişe la vreo piesă de teatru. După alte 2 ore trece o a treia gaşcă şi lipeşte afişe la un alt concert, urmată de prima gaşcă şi tot aşa.

Uneori se ajunge chiar la conflicte nasoale. Ştiu că la un moment dat s-au luat unii la bătaie în mijlocul zilei, pe la Eroilor. Se întâlniseră două găşti şi unii din cei „acoperiţi” au sărit să-şi facă dreptate cu pumnul.

Nu mai zic câtă hârtie se consumă în astfel de situaţii, că nu e problema noastră. Măcar dacă ar lipi doar în locurile permise.

Meniu