biblionet

IN Casual stuff

De mâine până vineri are loc la Biblioteca Naţională a României un târg de inovaţie organizat de Biblionet în parteneriat cu Guvernul României. Future Communities pune în discuţie inovaţiile care au un impact asupra comunităţii.

Printre invitaţii importanţi care vor participa la eveniment se numără şi doamna Neelie Kroes, Vicepreședinta Comisiei Europene și Comisar  pentru Agenda Digitală. Revin cu impresii de la eveniment.

Dintre proiectele prezente, abia aştept să aflu informaţii despre Prispa, casa inteligentă de care am citit la Carmen acum ceva timp.

IN Casual stuff

Vineri seară, începând cu orele 17:00, are loc lansarea cărţii Căutătorii de poveşti, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus.

Timp de 2 luni si jumatate, cei 4 scriitori – Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Irina Pacurariu şi Vlad Petreanu – au străbătut ţara în lung şi-n lat în căutare de poveşti ascunse în bibliotecile publice din România. Aşa s-a născut volumul Căutătorii de poveşti, un proiect Biblionet.

În cazul în care vreţi să vedeţi transmisia live a lansării, găsiţi un link aici. Iar dacă nu mai prindeţi ediţia tipărită, sau nu aveţi cum să intraţi în posesia ei, ebook-ul este aici, gratuit.

Meniu