Vă povesteam în vară despre programele de comunicare pe care le desfăşoară Biroul de Informare al Parlamentului European. Tinerii sunt o categorie foarte importantă în comunicare pentru UE, mai ales că au trecut puţini ani de aderarea României şi există în continuare confuzii în mentalul colectiv. Aşa că cea mai bună soluţie e informarea tinerilor privind mecanismele şi modul de funcţionare al Uniunii Europene.
Programul „Liceul European al Anului” nu numai că îndeplineşte acest obiectiv, însă antrenează elevi din 8 licee bucureştene într-o competiţie în care au ocazia să capete experienţă privind vorbitul în public şi dezbaterile în faţa camerelor de luat vederi. Genul de situaţii prin care am trecut şi eu prin liceu şi care m-au ajutat foarte mult ulterior.
Vineri a avut loc a doua etapă a concursului, cea între Madgearu şi Cantemir, etapă desfăşurată în Cantemir şi pe care am avut ocazia să o moderez. Mi-am amintit de micile rivalităţi de cartier cu ambele licee şi m-am ofticat puţin că Şcoala Centrală nu e în competiţie anul acesta. Poate anul viitor, momentan e o ediţie pilor. Citeşte tot articolul