comert

Avem în spate

question_answer0
IN Casual stuff

Anii trec şi neamului nostru nu-i dispar vechile metehne. Deunăzi intru într-un magazin şi caut câteva minute produsele de care aveam nevoie, un anumit model, o anumită mărime. Vânzătoarea vine, află despre ce e vorba, zâmbeşte complice şi zice: „Mă duc să mă uit în spate, avem nişte modele mai frumoase acolo„. Moment în care era să mă bufnească râsul. 

Deci modelele frumoase nu stau expuse în vitrină, ca să le cumpere lumea, ci sunt undeva în spate, puse bine? Şi dacă atitudinea e una comunistă, oare se cade să-i şi dai doamnei respective o mică „atenţie” dacă faci achiziţia? Că doar ţi-a adus din spate, din produsele alea mai bune.

IN Casual stuff

Am ajuns la concluzia că e foarte ieftin un spaţiu în centrul oraşului. Dacă n-ar fi, nu văd de ce ar închiria lumea acolo. Pentru că oricum nu trece nimeni pe jos, nu intră nimeni în magazinele alea. Sunt o grămadă de magazine pe Calea Victoriei și Magheru în care n-am văzut pe nimeni, niciodată.

Sigur, ne luăm magazin acolo pentru a face o declaraţie (un statement). Noi putem, noi suntem un brand mare. Şi când închidem magazinul după 2 luni tot un brand mare suntem? Încă nu s-a prins lumea că nu e vad bun pe Calea Victoriei? Nu, nimeni nu trece pe acolo. Voi aţi văzut cât sunt trotuarele?

Meniu