divan express

IN Casual stuff

divan_express

De când s-a deschis Divan Express la Romană am tot zis că ajung, dar a venit iarna cu aglomeraţie, cadouri, Crăciun, sarmale, cârnaţi şi n-am mai ajuns în zonă la o oră rezonabilă. Mi-am făcut drum abia săptămâna trecută cu o foame moderată şi nişte aşteptări destul de ridicate. Speram la ceva mai bun decât Calif, sau măcar la fel.

Divan Express impresionează prin formă, dar dezamăgeşte rău la conţinut. Meniul nu e extrem de diversificat, dar e decent. Eu am ales un Peynirli Kebap de pui, al doilea din listă după cel clasic. Carne, brânză turcească Kars Gravyeri, vinete coapte, cartofi prăjiţi, castraveţi muraţi totul pus într-un ambalaj foarte frumos de carton, în genul celor de plăcintă de la McDonald’s şi vândut cu 10 lei. Celelalte reţete sunt ceva mai interesante, dar şi mai scumpe: Bursa cu miere picantă şi rucola (14 lei), Izmir cu sos de trufe (12 lei), Mersin cu avocado (15 lei) şi Tabakta care e 19 lei şi e la farfurie. Mai au chestii vegetariene, hummus, ciorbe şi câteva deserturi. Meniul complet aici (e jos butonul Menu).

Cum ziceam, ambalajul e frumos, locul e decorat mai drăguţ decât la Calif, pungile în care iei la pachet arată de parcă ar fi de la vreun brand de haine.

Dar gustul e absolut banal. Lipia mi s-a părut cam moale şi cam pufoasă, carnea e corect făcută dar n-are niciun condiment deosebit (sau nu s-a simţit), iar brânza aia turcească este extrem de sărată. Taie orice alt gust al ingredientelor. Kebapul a fost potrivit ca mărime, merge mâncat pe fugă dacă nu vă e prea foame şi dacă treceţi peste gustul ăla de brânză. Sunt curios să încerc şi varianta cu sos de trufe, care n-are brânză printre ingrediente şi revin cu impresii.

Meniu